Conserve

Smochine caramelizate. Reteta gustoasa

Va invitam sa descoperiti reteta de smochine caramelizate, o reteta dulce si aromata care e perfecta pentru un desert copios indiferent de anotimp.

Smochine caramelizate

Daca anul trecut v-am propus smochine in sirop cu scortisoara si gem aromat cu vanilie,din productia de fructe din acest an,am reusit sa refac si cateva borcanele din minunatia asta dulce si carameloasa :):

Daca aveti de unde culege sau cumpara smochine va recomand cu caldura aceasta reteta, de smochine caramelizate care sunt delicioase cu clatite,papanasi,pancakes,gris sau orez cu lapte…

Si pentru ca aceasta este ultima reteta inainte de mult asteptatul concediu, va urez VACANTA MINUNATA TUTUROR!

 

Ingrediente:

 

  • 1,5 kg smochine
  • 700 g zahar
  • 100 ml apa

 

Mod de preparare pentru reteta de smochine caramelizate:

 

Spalam smochinele sub jet rapid de apa si le asezam cu codita in sus intr-o tava (24×33 cm).

Turnam peste ele apa si zaharul in mod uniform.

Apoi bagam tava in cuptorul preincalzit la 180 °C pentru 2-2,5 ore pana ce siropul se transforma in caramel. Ca sa stim cand este gata punem o picatura de sirop intr-o farfuriuta tinuta in congelator vreo 10 minute, iar daca picatura ramane ferma si nu curge, putem stinge focul.

Smochine caramelizate

Punem smochinele fierbinti in borcane sterilizate pe care le intoarcem cu capacul in jos si le acoperim cu proasoape de bucatarie. Cand sunt reci le putem eticheta si pastra in camara.

Spor la treaba si pofta buna!

Smochine caramelizate

 

Smochine caramelizate

Dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.