Aluaturi dulci

Branzoaice sau poale-n brau

Branzoaice sau poale-n brau, un desert de nerefuzat, cu aluat pufos si umplutura cremoasa de branza, aromata cu vanilie. Va invit sa le incercati, va asigur ca sunt absolut grozave si nu va puteti opri doar la una 🙂 .

Daca doriti sa le faceti in forma de trandafir, am aici (click) o reteta delicioasa.

 

Ingrediente:

 

  • Aluat (16 bucati)
  • 500 g faina
  • 25 g drojdie proaspata (sau 7 g uscata )
  • 150 ml lapte
  • 80 g unt
  • 2 oua
  • 60 g zahar
  • un praf de sare
  • o lingurita coaja rasa de lamaie
  • o lingurita coaja rasa de portocala
  • Umplutura
  • 450 g branza dulce de vaci (sau urda,bine scursa)
  • 120 g zahar
  • 1 ou mare
  • un praf de sare
  • vanilie(1 lingura esenta sau zahar vanilat)
  • un ou pentru uns
  • zahar pudra pentru decor

 

Mod de preparare pentru reteta branzoaice sau poale-n brau:

 

Intai ne ocupam de aluat. Cernem faina intr-un bol, adaugam coaja rasa de lamaie si portocala (am pus de la borcan, aici retea). Facem o gropita in mijlocul ei punem drojdia amestecata cu o lingurita de zahar si 3-4 linguri de lapte (din cantitatile date).

Lasam 10 minute deoparte sa se activeze drojdia. Intre timp, batem ouale cu zaharul si praful de sare, adaugam laptele si untul topit caldut (nu fierbinte).

Turnam compozitia in bol si framantam 10 minute. Trebuie sa obtinem un aluat moale dar nelipicios. Acoperim bolul si lasam aluatul sa creasca timp de o ora la loc caldut pana isi dubleaza volumul.

branzoaice

Cat dospeste aluatul amestecam intr-un vas toate ingredientele pentru umplutura. Daca doriti,adaugati si o mana de stafide hidratate inainte in apa calduta si scurse bine.

branzoaice 1

Cum se asambleaza minunatele branzoaice

Intindem aluatul intr-un patrat de 40×40 cm pe care il impartim in 16 patratele mai mici de 10 cm fiecare. Cu o lingura punem umplutura in mod egal pe fiecare patratel. Apoi, unim colturile opuse, astfel incat sa obtinem un pliculet. Presati foarte bine varfurile sa nu se desfaca in timpul coacerii.

branzoaice.jpg2

Incalzim cuptorul la 200°C.Asezam branzoaicele in tava si le mai lasam sa creasca vreo 20 de minute, apoi le ungem cu ou batut.

branzoaice.jpg3

Coacem delicioasele branzoaice primele 10 minute la 200°C. apoi reducem ful la 180°C si contnuam coacerea pana se rumenesc frumos deasupra. Le pudram cu zahar praf si le mancam calde. Si reci sunt la fel de bune,alaturi de un pahar de lapte cald.

Spor la treaba si pofta buna !

DSC_0507

DSC_0517

 

Dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.