Pentru a-i impresiona pe cei dragi cu gustări simple, dar prezentate într-un mod mai spectaculos, puteți încerca și voi rețeta de coșulețe din cartofi prăjiți cu salată și ciuperci.
Coșulețele sunt crocante și se combină armonios cu un mix de salată verde și ciuperci trase la tigaie. Este o gustare simplă, dar delicioasă, mai ales dacă adăugăm și un sos de muștar. Coșulețele din cartofi pot fi umplute și cu alte ingrediente cum ar fi câteva legume trase la tigaie, sau preparate la aburi. Iar dacă nu le dorim în varianta de post, putem răzui peste ele cât sunt calde, puțin parmezan sau cașcaval.
Cartofii se numără printre alimentele preferate și ne place să îi preparăm în diferite moduri. Rețeta de cartofi aurii în crustă de mălai se numără printre preferințe, din categoria rețetelor de post. Se prepară la cuptor unși cu ulei și trecuți prin mălai pentru a căpăta o crustă crocantă.
O altă rețetă cu cartofi pe care o preparăm foarte des, este cea de cartofi aromați la cuptor. Și chiar dacă nu sunt foarte recomandați, din când în când ne mai răsfățăm și cu cartofi prăjiți.
Cum se prepară rețeta de coșulețe din cartofi prăjiți cu salată și ciuperci
Pentru a rezulta coșulețe crocante din cartofi, curățăm cartofii și îi răzuim în franjuri mai lungi și subțiri. Putem folosi pentru obținerea acestor franjuri un curățător de legume cu distanțe mai mari între cuțite. Dar le putem obține și cu un cuțit cu lama ascuțită. Cartofii astfel feliați se pun între două site de inox pentru a crea forma de coșulețe. Se prăjesc în ulei, apoi se scot din site și se pot umple cu ingredientele preferate.
Nu sunt greu de realizat, doar puțin meticulos procedeul.
Mai găsiți pe blog rețete de aperitive în coșulețe crocante, preparate și din diferite tipuri de aluat.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de coșulețe din cartofi prăjiți cu salată și ciuperci.