Aluaturi dulci

Croissante rapide

Croissante rapide, reteta simpla si usor de preparat. Croissante care se desfac in foi, pufoase si delicioase, reteta rapida.

Reteta de croissante rapide este una dintre  preferatele mele atunci cand vine vorba de aluaturi dulci. Se fac usor, ingredientele sunt la indemana tuturor si nu necesita foarte mult timp, asa cum o cere un aluat foietaj facut ca la carte.

Mi-a placut ideea aluatului de la cornurile pufoase cu branza si patrunjel si am aplicat exact acelasi procedeu si aici, modificand usor ingredientele pentru a obtine varianta dulce 🙂 . Eu le-am umplut cu nutella dar, daca nu este pe gustul vostru, puteti opta pentru un gem mai consistent, care sa nu curga, marmelada ori magiun.

Sper sa va placa si voua si sa incercati aceste croissante rapide, va asigur ca sunt delicioase, moi si foietate.

 

Ingrediente:

 

  • 550 g faina tip 00
  • 20 g drojdie proaspata
  • 250 ml lapte cald
  • 100 ml ulei de floarea soarelui
  • 1 ou (albusul se pune in aluat iar galbenusul il pastram deoparte pentru uns )
  • 1/2  lingurita de sare
  • 2 linguri de zahar
  • 80 g unt pentru uns foile
  • 16 lingurite nutelle/gem/magiun

 

Mod de preparare pentru reteta croissante rapide:

 

Intr-un bol cernem faina, facem o gropita in mijlocul ei si punem drojdia amestecata cu un pic de lapte caldut (din cei 250 ml). Mare atentie sa nu fie prea cald, va opari drojdia si aluatul nu va creste.

Lasam 10 minute sa se activeze drojdia si intre timp amestecam restul de lapte cald cu sarea, zaharul, albusul de ou si uleiul.

 

croissante rapide

Turnam amestecul lichid in bolul cu faina si framantam timp de 10 minute.

croissante rapide

Apoi transferati aluatul pe blatul de lucru (fara a-l lasa la crescut) si impartiti-l in 8 bile (cam 120g /una).

Fiecare bila intindeti-o cu un sucitor,astfel incat sa obtineti un disc de 25 de cm.Ungeti suprafata cu unt moale (nu topit) si procedati asa si cu celelalte bucati de aluat si asezati-le una peste alta.Nu exagerati cu untul,trebuie doar un strat subtire, altfel veti avea probleme la intins.

Suprafata ultimului disc, nu se unge.

 

croissante rapide

Acum intindeti foile suprapuse cu sucitorul, pana formati o foaie rotunda de 45-50 cm.

Taiati discul in 16 raze. Puneti la baza cate o lingurita de nutella sau gem.

 

croissante rapide

Rulati pana la varf si,croissantele obtinute, asezati-le intr-o tava acoperita cu hatie de copt.Lasati-le 20-30 de minute la crescut,apoi ungeti-le cu galbenusul ramas , amestecat cu 3-4 linguri de lapte.

Coaceti croissantele 20 de minute,primele 10 minute la 200 °C,apoi reduceti la 180°C si mai lasati-le pana se rumenesc frumos deasupra.

 

 

croissante rapide

Dupa ce le scoateti din cuptor, asezati-le pe un gratar sa se raceasca sau mancati-le calde.

Spor la treaba si pofta buna !

croissante rapide

Dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.