Aluaturi dulci

Impletitura cu ricotta si stafide

Dulciurile din aluat dospit sunt si vor ramane preferatele mele, iar impletitura cu ricotta si stafide o ador pur si simplu.

Reteta este absolut minunata si v-o recomand , nu este foarte rapida dar  nu e nici  migaloasa iar finalul o sa va fie cu siguranta pe plac.

Ingrediente

  • Aluat
  • 500 g de faina (plus 1-2 linguri )
  • 25 g drojdie proaspata
  • 300 ml lapte
  • 100 g unt
  • 50 g de zahar
  • un praf de sare
  • o lingurita extract de vanilie /esenta sau zahar vanilat
  • Umplutura
  • 250 g ricotta (sau urda proaspata de vaci)
  • 80 g zahar
  • 100 g iaurt simplu neindulcit
  • 75 g stafide rehidratate in apa calduta sau rom
  • 1 ou
  • 50 g gris
  • 1/2 esenta de vanilie
  • Pentru uns si decor 
  • 1 galbenus
  • 2-3 linguri de lapte
  • seminte de susan albe si negre
  • zahar pudra

Mod de preparare pentru reteta impletitura cu ricotta si stafide

 Drojdia o dizolvam impreuna cu doua lingurite de zahar si putin lapte cald.Separat intr-o craticioara sau un vas pentru microunde topim zaharul ramas in restul de lapte ,care nu trebuie sa fiarba.Untul il topim si pe el si punem ingredientele in vasul in care am pus faina cernuta,sarea si zaharul vanilat.Adaugam si drojdia si framantam cateva minute (10 min) pana aluatul devine elasic si nelipicios.Daca vi se pare prea moale mai adaugam o lingura,doua de faina(eu am mai pus una).Aluatul trebuie sa fie la fel ca acela pentru cozonac.Acoperim cu un prosop de bucatarie si-l lasam la dospit in jur de 40 de minute,trebuie sa-si dubleze volumul.

Intre timp amestecam intr-un bol toate ingredientele pentru umplutura si le omogenizam bine.

Ce facem cu aluatul

Cand aluatul a crescut il impartim in doua bile egale pe care le intindem cu un sucitor in forma de dreptunghiuri (ca 24 x 38 cm ).
Trasam linii pe dreptunghiurile formate astfel incat sa fie impartite in trei parti egale.
Laturile le taiem oblic in fasii de 1,5-2 cm,asa ca in imaginile de mai jos  🙂  .
Impartim umplutura in jumatate si-o distribuim in mijlocul bucatilor de aluat si impletim ,aducand spre mijloc cate o fasie din stanga si una din drapta pana ajungem la capete,incercand sa le sigilam bine .Le asezam intr-o tava acoperita cu hartie de copt si le mai lasam sa cresca vreo 20 de minute.Inainte de a le baga in cuptor le ungem cu galbenusul de ou amestecat cu 2-3 linguri de lapte si presaram semintele de susan deasupra.
Coacem 35-40 de minute la 180 °C.
Noua ne place rece si eu le presar zahar pudra deasupra dupa ce s-au racit.Sunt la fel de bune si calde,incercati si hotarati varianta castigatoare 😀 . 
Pofta buna!
Impletitura cu ricotta si stafide
Impletitura cu ricotta si stafide
 

Dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.