Site icon Rețete Fel de Fel

Lipii de casă cu amestec de agenți de creștere

Lipii de casă cu amestec de agenți de creștere

În perioada aceasta de mare încercare pentru toți, perioada de izolare la domiciliu, datorită pandemiei de covid-19, pentru că drojdia a  devenit ”trufanda”, am încercat tot felul de rețete de pâine, printre care și rețeta Lipii de casă cu amestec de agenți de creștere.

Pe lângă ingredientele de bază pentru coacerea și creșterea aluaturilor: drojdie, praf de copt, bicarbonat, am mai testat în trecut și garantul pentru aluaturi dospite de la Dr. Oetker, care nu se mai găsește, din păcate.

Acest garant era de fapt un amestec de praf de copt(73%) cu drojdie( 15%) și amidon de porumb, plus ceva aditivi, perfect pentru aluaturile dospite.

Aluaturile nu au nevoie decât de 15 minute de odihnă, iar ingredientele celelalte se pun reci, nu calde ca în cazul folosirii drojdiei simple.

Pornind de la această formulă mi-am pregătit propriul garant pentru aluaturi dospite și l-am testat mai întâi la această rețetă de Lipii de casă cu amestec de agenți de creștere.

Nu am respectat întocmai formula și nici gramajul recomandat pentru o anumită cantitate de făină, doar am ținut cont de cele trei ingrediente importante. Nici în cazul drojdiei nu îl respectam, totdeauna încercam să pun mai puțină și rezultatul era mereu unul reușit.

Dacă aveți răbdare să cântăriți gramaje mici, puteți să o faceți, eu v-am detaliat mai sus formula.

Vă mai recomand și:

Rețeta de Pâinici Laugenbrot

Rețeta de pâine cu bicarbonat

[ingredients title=”Ingrediente”]

[/ingredients]

[preparare title=”Mod de preparare”]

Iată cât de simplu și rapid am preparat Rețeta Lipii de casă cu amestec de agenți de creștere!

Mai întâi amestecăm cele trei ingrediente: praful de copt + drojdia + amidonul.

Cernem făina într-un vas, apoi adăugăm amestecul de agenți de creștere și sarea.

Amestecăm bine totul, apoi turnăm apa și 3/4 din ulei și amestecăm.

Putem folosi mixerul cu brațele pentru aluaturi să ne ușurăm munca.

Va rezulta un aluat ferm, pe care îl lăsăm la odihnit 15 minute.

După acest interval, împărțim aluatul în 8-10 părți, sau în funcție de cât de mare este tigaia.

Ai mei au preferat să le prepar pe tigaia grill că arată mai bine, zic ei.

Și le-au preferat subțiri, dar se pot face și mai groase, pentru că aluatul se va coace foarte bine.

Le-au preferat subțiri pentru că le-au servit calde, tartinate cu unt și miere de albine.

Cum asamblăm și coacem minunatele Lipii de casă cu amestec de agenți de creștere?

Cu uleiul oprit ne ungem mâinile și modelăm bucățile de aluat în forme sferice.

Apoi le întindem cu ajutorul sucitorului de aluaturi, pe planșeta unsă cu puțin ulei.

Încingem tigaia la foc mediu spre mare și coacem pe rând lipiile de casă, până se rumenesc frumos la exterior.

Pentru o coacere uniformă, așezăm și un capac pe tigaie, pe care avem grijă să îl ștergem de condens, când întoarcem lipiile.

Sunt foarte bune, sunt bine coapte, deci vă recomand rețete cu încredere!

[/preparare]

 

Exit mobile version