Din categoria deserturilor delicioase și spectaculoase cu căpșuni, avem pentru voi o rețetă de mini torturi cu jeleu de căpșuni. Chiar dacă este mai mult de muncă la montarea mini torturilor, acestea merită efortul pentru că vor arăta spectaculos. În plus, fiecare are porția lui din start.
Deserturile cu căpșuni sunt printre cele mai apreciate, din categoria celor cu fructe. Căpșunile au forma perfectă care oferă aspect minunat deserturilor. Indiferent că le folosim întregi sau feliate, vor încânta atât papilele cât și privirile.
Una dintre cele mai apreciate rețete de desert cu căpșuni de pe blog este cea de cheesecake cu căpșuni și ciocolată. Este un desert minunat, fără coacere, simplu de preparat și absolut delicios.
Iar o rețetă de desert ușor asemănătoare, ca aspect cu cea din articolul de față este rețeta de mini cheesecake cu căpșuni. A fost preparată pentru una din zilele: Valentine’s Day, ziua de Dragobete, 1 Martie sau 8 Martie.
Cum se prepară rețeta de mini torturi cu jeleu de căpșuni
Pentru aceste minunate tortulețe preparăm ca bază o foaie de pandișpan. O decupăm cu inelele metalice în care vom monta mini torturile. Ca și cremă, optăm pentru o cremă de vanilie cu ciocolată albă. Este delicioasă și aromată. Adăugăm jumătăți de căpșuni pe laterale și jeleu de căpșuni deasupra. Pentru prepararea jeleului putem folosi un gem de căpșuni cu mentă.
Dacă sunteți în căutare de rețete interesante cu căpșuni, găsiți pe blog o întreagă colecție, de unde vă puteți inspira.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook și în grupul cu același nume. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de mini torturi cu jeleu de căpșuni.