Ne place in mod deosebit salata de vinete și încercăm s-o combinăm cat mai diferit, iar de data aceasta ne-am gândit la o rețetă de salată de vinete cu ardei copți și roșii. Este destul de simplu de preparat, și este tare gustoasă cu așa combinație de ingrediente.
Gustul cremos al vinetelor se combină armonios cu gustul dulce al ardeilor, gustul acrișor al roșiilor și gustul picant al usturoiului.
O nebunie de gusturi într-o salată simplă, de vară.
Trebuie să recunoaștem că cea mai des preparată este rețeta clasică de salată de vinete cu maioneză. Însă tot des preparăm și rețeta de salată arăbească de vinete – Baba ganoush. Ne plac la fel de mult ambele variante, una mai gustoasă decât cealaltă.
Nici salata de vinete cu smântână și usturoi nu este mai prejos. Foarte multe combinații putem pregăti cu vinete coapte. Trebuie doar să lăsăm imaginația să se joace și să combinăm ingrediente al căror gust știm că ne place.
Rețetă de salată de vinete cu ardei copți și roșii
Pentru rețeta de față coacem vinetele și ardeii, în mod clasic și le tocăm grosier. Roșiile le decojim și îndepărtăm de la ele partea cu semințe, care este mai zemoasă. Usturoiul îl pisăm cu sare și îl amestecăm cu ulei, ca pentru mujdei. Apoi amestecăm toate aceste ingrediente și obținem o explozie de gusturi care ne răsfață papilele.
Servim salata cu pâine prăjită, sau cu diverși biscuiți sărați. Sunt perfecți biscuiții cu brânză în compoziție.
Dacă și voi adorați preparatele cu vinete, găsiți pe blog o colecție interesantă de rețete.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului!
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos rețeta completă pentru salată de vinete cu ardei copți și roșii.