In week-end am fost la cules de urzici prin imprejurimi si am avut un pranz rapid, sanatos si delicios. Iar pentru cina, fiind si dezlegare la peste, am facut aceasta supa crema de fenicul cu somon afumat, apreciata in mod deosebit de copilul mofturos. Are un gust deosebit asa ca v-o recomand cu drag.
Si face parte din meniul cu care particip la concursul „KitchenAid de Martisor”, organizat de Retetecalamama.ro.
Ingrediente:
- 2 bulbi de fenicul (700 g)
- 1 ceapa
- 1 cartof
- 4-5 linguri de ulei de masline extra virgin
- 200 ml smantana pentru gatit
- 550 ml supa vegetala
- sare, piper
- 150 g somon afumat
Mod de preparare pentru reteta supa crema de fenicul cu somon afumat
Pentru inceput curatam feniculul. Taiem extremitatile, curatam frunzele exterioare lovite, taiem fiecare bulb in patru parti apoi eliminam si partea dura din interior.
Apoi, intr-o craticioara punem uleiul de masline, ceapa si feniculul tocate si calim timp de 5 minute la foc mic. Adaugam cartoful curatat si taiat bucatele mici si supa vegetala. Fierbem 15-20 de minute pana ce legumele sunt moi, dupa care putem pune smantana. Mai dam un clocot doua si stingem focul.
Potrivim de sare si piper (am folosit un mix de piper) si pasam compozitia cu un mixer vertical pana obtinem o crema de consistenta unei smantani.
Servim cu somon afumat si crutoane de paine.
Spor la treaba si pofta buna!
Dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului!
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.