Trucuri și sfaturi culinare

Congelarea și decongelarea corectă a fructelor

Pentru a ne putea bucura de toate beneficiile fructelor în orice sezon al anului, ar trebui să cunoaștem câteva reguli despre congelarea și decongelarea corectă a fructelor. Trebuie să cunoaștem aceste reguli pentru a profita din plin de de vitaminele și nutrienții din conținutul fructelor.

Chiar dacă, în zilele noastre găsim pe piață fructe din toată gama, știm cu toții că nu sunt atât de gustoase ca în sezonul lor de coacere. Găsim căpșuni proaspete și iarna în magazine, dar gustul lor nu se compară cu cele de vară, coapte sub căldura razelor solare. De aceea profităm din plin de ele în sezon și după ce ne satisfacem poftele, mai punem și la congelator. La fel se întâmplă și cu zmeura, afinele, coacăzele și toate fructele de pădure, aromate și zemoase. Restul fructelor se pot păstra pentru iarnă sub formă de compot, nu are rost să le congelăm.

Pentru cei care dețin un aparat de vidat alimentele, metoda este simplă, pentru că se urmează instrucțiunile aparatului. Totodată, aparatul de vidat prevede și pungi speciale, sau caserole speciale.

Însă, dacă nu deținem un astfel de aparat, apelăm la metoda clasică de congelare.

Cel mai indicat ar fi să congelăm fructele direct în caserole cu capac. În caserole fructele, odată congelate, se mențin frumos, fără a se strivi. Dar, dezavantajul caserolelor este că ocupă mult spațiu în congelator. Și atunci, recurgem la metoda pungilor, metodă puțin mai laborioasă.

Ce trebuie să știm înainte de a congela fructele

Pentru un rezultat optim al congelării, alegem fructe proaspete, bine coapte, dar nu foarte moi. Dacă fructele sun moi, după decongelare o parte din sucul lor se va pierde, sau fructele se vor strivi.

Este necesar ca fructele să fie bine spălate înainte de congelare și la fel de bine scurse. Căpșunile se vor congela necurățate de frunze. Dacă îndepărtăm frunzele, există riscul să se îmbibe cu apă, după decongelare.

Este necesar ca sertarul congelatorului să fie bine curățat și să fie destinate doar fructelor și legumelor. Nu vom combina în același sertar pachete de fructe și legume cu pachete de carne sau alte ingrediente pentru a nu se întrepătrunde mirosurile între ele.

Despre congelarea și decongelarea corectă a fructelor

După ce fructele au fost bine scurse, se așază în caserole, lăsându-le să ocupe loc cu lejeritate. Nu le vom îndesa pentru a nu se lipi prea mult între ele, în timpul congelării. Caserolele se pot așeza una peste alte în sertarul congelatorului

Dacă nu avem suficient spațiu în congelator, recurgem la metoda pungilor. Însă este o metodă care necesită mai mult timp. Fructele se congelează mai întâi în tăvița congelatorului, așezate pe un rând și ușor distanțate între ele. Abia după ce sunt congelate se transferă în pungi. Dacă le punem direct în pungi, înainte de congelare, riscăm să se strivească. Însă, depinde pentru ce dorim să le folosim. Dacă dorim să le includem într-un desert cu fructe întregi, sau să le folosim la decorare, apelăm la metoda de mai sus de a le congela mai întâi în tavă. Dacă dorim să le folosim la creme, sau toppinguri, le putem pune direct în pungi fără teamă. Pungile vor fi bine împachetate pentru a nu lăsa loc să intre prea mult aer. De asemeni, este necesar să le etichetăm.

Cum se decongelează corect fructele

Comparativ cu alte alimente pe care le putem decongela rapid cu ajutorul unui cuptor cu microunde, sau introducând pachetele în apă, la fructe nu ne sunt utile aceste metode.

În funcție de destinația acestora, fructele se decongelează lent, sau rapid. Pentru fructele destinate cremelor, sau jeleurilor, putem apela și la microunde. Însă, dacă dorim să folosim fructele întregi, ideală este decongelarea lentă, la temperatura frigiderului. Se transferă fructele din congelator în frigider, pe raftul de sus.

În speranța că sfaturile noastre vă pot fi de folos, vă așteptăm să ne vizitați și pentru alte articole asemănătoare.

Sursa foto

Fructe congelate corect