Rețete de bază

Mămăligă cu brânză în straturi sau paturi de mămăligă

Pentru că azi este 1 Decembrie, Ziua Națională a României, iar mămăliga este un preparat tradițional din bucătăria românească, ne-am delectat cu o rețetă de mămăligă cu brânză în straturi sau paturi de mămăligă.

Este unul dintre preparatele mult îndrăgite de români, al cărui mod de preparare diferă de la o regiune la alta.

În Moldova o găsim sub denumirea ”Taci și-nghite”, iar prin sudul țării sub denumirea de bulz.

Bine, rețetele diferă, dar se pornește de la ingredientele de bază: mămăligă, unt, smântână, brânză, ouă.

Atât la Rețeta de bulz cât și la Rețeta Taci și-nghite se mai adaugă și cârnați și afumătură de porc.

Noi de data aceasta am mers pe simplu și am exclus carnea.

Rețetă de mămăligă cu brânză în straturi sau paturi de mămăligă

Nu puteam să nu sărbătorim această zi importantă fără preparatele tradiționale.

Mai avem în meniu și delicioșii Papanași, dar și Fasole cu cârnați și Mititei de casă.

Nu lipsește nici ciolanul afumat, dar pe acesta l-am inclus într-o Ciorbă de varză ardelenească, preferata noastră.

Lipsesc sarmalele, de data aceasta, dar ne păstrăm poftele pentru masa de Crăciun.

Cu toate ne delectăm azi, iar de mâine intrăm la regim 😀

Mămăliga am preparat-o simplu, așa cum o făcea bunica. Este acea rețetă de mămăligă pripită, în care mălaiul se adaugă treptat. Doar că am preparat-o de consistență mai moale, nu atât de fermă cum o prepara bunica.

În zilele noastre medicii nu mai recomandă mămăliga foarte fiartă și nici atât de fermă. Spun dumnealor că afectează digestia și îi credem pe cuvânt.

Cel mai potrivit fel de brânză pentru această rețetă de mămăligă cu brânză în straturi sau paturi de mămăligă este brânza de burduf.

Însă nouă ne-a lipsit de data aceasta, dar am folosit o brânză telemea sărată, tare gustoasă.

Pentru a vedea și rețeta în imagini, dați click pe galeria foto de mai jos!

 

Mămăligă cu brânză în straturi

Gătește Mămăligă cu brânză în straturi sau paturi de mămăligă

Timp de preparare

60 min

Mămăligă cu brânză în straturi

Ingrediente

  • Pentru mămăligă:
  • 1200 ml apă
  • 450 gr mălai
  • 1 lingură sare
  • 50 gr unt
  • Pentru straturi:
  • 8 ouă fierte( 2/porție)
  • 500 gr brânză telemea sărată
  • 100 gr unt
  • smântână fermentată

 

 

Mod de preparare

Am pregătit această rețetă de mămăligă cu brânză în straturi sau paturi de mămăligă în două moduri.

Un mod simplu doar cu brânză și ouă fierte, iar al doilea mod și cu smântână.

Începem prin a pune ouăle la fiert și a sfărâma brânza.

Preparare mămăligă.

Punem apa la fiert, iar când atinge punctul de fierbere, adăugăm o mână de făină și sarea. Amestecăm intens până se topește sarea. Lăsăm să se hidrateze mălaiul și să atingă din nou punctul de fierbere.

De acum, adăugăm restul de mălai, în ploaie și amestecăm intens pentru a nu se crea cocoloașe.

Fierbem mămăliga la foc mic până devine destul de consistentă, dar nu exagerăm cu fierberea, pentru a nu distruge toate proprietățile mălaiului. La final, înainte de stingerea focului, adăugăm și 25 gr de unt.

Cum asamblăm mămăliga cu brânză în straturi sau paturile de mămăligă?

Pregătim o formă termorezistentă, sau mai multe, dacă dorim porții separate. Noi am preparat două porții într-o tavă și două într-un vas de yena, pentru că le-am făcut puțin diferite.

Cum am mai scris mai sus, două porții au fost fără smântână.

Rețeta de bază prevede și smântână. Așadar amestecăm brânza cu puțină smântână, dar nu mai mult de 2 linguri și puțin unt moale.

Curățăm ouăle și le feliem, fie în sferturi, fie rondele, pentru un aspect plăcut.

Ungem vasul cu unt, presărăm un strat de brânză, apoi unul de mămăligă caldă.

Următorul strat va fi de brânză amestecată cu felii de ouă, iar unul de mămăligă și tot așa, cât ne permite vasul.

Acoperim vasul pentru a permite untului să se topească. Putem să dăm vasul și la cuptor pentru 7-8 minute.

Decorăm deasupra cu smântână și servim delicioasa mămăligă cu brânză în straturi sau paturi de mămăligă cât este caldă.

La mulți ani, România și români de pretutindeni!