Mâncăruri cu carne

Piept de pui kievskaia. Piept de pui cu unt și verdeață

Pieptul de pui umplut cu unt aromat cu usturoi, lămâie și verdeață, cunoscut sub denumirea Piept de pui kievskaia a fost deliciul cu care ne-am răsfățat în weekend.

Carnea foarte fragedă de la unt și zeamă de lămâie și crusta crocantă, s-au combinat perfect cu usturoiul și verdețurile din interior.

Iar alături de legume proaspete cu brânzeturi, sau o salată de crudități: varză cu țelină și morcovi, deliciul este maxim.

Interesantă este și rețeta Ruladă din piept de pui cu ouă, dar mai simplă și de efect este rețeta Piept de pui alla caprese.

Rețeta Piept de pui kievskaia – Ingrediente:

  • 1 kg piept de pui dezosat
  • 200 gr unt cu 82% grăsime
  • 1 legătură de pătrunjel verde
  • 1 legătură de mărar verde
  • 5-6 frunze de busuioc
  • 3-4 căței de usturoi
  • zeama de la 1/2 lămâie
  • sare și piper, după gust
  • Pentru crustă:
  • 2 ouă, medii
  • sare și piper
  • 200 gr făină
  • 200 gr pesmet

Rețeta Piept de pui cu unt și verdeață – Mod de preparare

Pregătim, mai întâi untul cu usturoi și verdețuri.

Punem untul într-un bol și îl lăsăm la temperatura camerei să se înmoaie.

Spălăm verdețurile, le tocăm mărunt și le adăugăm peste unt.

Curățăm usturoiul, îl trecem prin presă și îl adăugăm în bolul cu unt.

Presărăm sare și piper, adăugăm zeama de lămâie și amestecăm bine untul cu toate aceste ingrediente. Îl transferăm pe o folie alimentară și îl modelăm sub formă de rulou. Îl rulăm în folie și îl dăm la congelator pentru 30-40 de minute, sau până se întărește bine.

Între timp, pregătim carnea și ingredientele pentru crustă.

Feliem carnea cât mai subțire și o aplatizăm presând-o cu podul palmei, sau cu o tavă.

Amestecăm ouăle cu un praf de sare și unul de piper și adăugăm o linguriță de făină.

Punem într-un bol făina și în altul pesmetul.

Scoatem untul de la congelator și îl feliem în rondele de aproximativ 5-6 mm. Așezăm, câte 3 rondele de unt aromat peste feliile din piept de pui și le împachetăm în așa fel încât untul să fie bine închis în interior. Dacă este nevoie, prindem carnea pe margini cu scobitori.

Trecem pachetele din piept de pui cu unt și verdeață, mai întâi prin făină, apoi prin compoziția de ouă și la final prin pesmet.

Le așezăm într-o tavă de cuptor tapetată cu hârtie de copt. Le dăm la cuptorul preîncălzit, la 200 de grade pentru 30-40 de minute, sau până când carnea este pătrunsă și crusta bine rumenită.

Servim deliciosul Piept de pui kievskaia, cald, alături de garnitura preferată.

Și pentru că ne va mai rămâne unt aromat, îl vom folosi ulterior la o garnitură de cartofi.

* Nu uitați că vă aștept zilnic și pe pagina de facebook a blogului cu multe rețete, idei noi și multe alte noutăți.

*De asemenea, va puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel,unde veți putea încarca fotografiile voastre cu preparate de pe blog, vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.