Dacă nu ați încercat gutuile caramelizate în deserturi, vă recomandăm o rețetă de tartă Tatin cu gutui și nuci, care le pune în valoare gustul delicios.
Tarta Tatin este un desert celebru din bucătăria franțuzescă, a cărei rețetă a fost creată accidental la hotelul Tatin din Lamotte-Beuvron în anii 1880. Hotelul era condus de două surori, Stéphanie și Caroline Tatin. Se povestește că Stéphanie Tatin, se ocupa cu precădere de bucătăria restaurantului, iar într-o zi a dorit să prepare o plăcintă tradițională cu mere. Însă fiind o zi foarte solicitată, a caramelizat merele în unt și zahăr prea mult timp. Atunci ea a dorit să salveze desertul adăugând aluat deasupra merelor și a mai introdus cratița la cuptor pentru a se prepara și aluatul. Apoi a întors desertul invers, iar merele caramelizate au arătat foarte bine peste blatul inundat de siropul lor. Oaspeții hotelului au apreciat maxim desertul.
De atunci rețeta a devenit celebră în toată Franța, iar mai apoi și în celelalte bucătării internaționale. Ca orice altă rețetă și aceasta a fost adaptată atât cu alte fructe cât și cu legume sau alte ingrediente. Noi vă prezentăm varianta cu gutui, că tot este sezonul lor.
Și tot din categoria deserturilor cu aceste fructe delicioase de toamnă vă mai recomandăm și rețeta de negresă cu gutui din compot și nuci. Iar dacă nu aveți compotul de gutui preparat, puteți fierbe rapid 2-3 gutui tăiate în cuburi în apă cu zahăr. Puteți adăuga și vanilie sau scorțișoară, pentru o aromă mai deosebită.
Și vă mai recomandăm de pe blog rețeta de tartă cu gutui caramelizate și sos caramel. Este absolut delicioasă și nu se prepară greu deloc.
Cum preparăm rețeta de tartă Tatin cu gutui și nuci
Pentru rețeta de față, înlocuim merele din rețeta originală cu gutui pe care le caramelizăm în unt cu zahăr. Iar pentru bază preparăm un blat cu nuci. Nu va lipsi nici scorțișoara care se combină armonios atât cu gutuile, cât și cu nucile.
Puteți garnisi tarta cu frișcă sau cu o altă cremă, Dar este delicioasă și simplă, pentru că gutuile au un gust deosebit și aromă cuceritoare.
Iar dacă doriți o rețetă de desert mai complex cu gutui, vă recomand rețeta de prăjitură răsturnată cu gutui caramelizate. Este un desert cu
gust dulce-acrișor și aromă de gutui cu scorțișoară. Iar aluatul delicios, cu un aspect plăcut, zebrat, preparat cu nucă și scorțișoară.
Mai găsiți pe blog și alte rețete de deserturi cu arome toamnă de unde vă puteți inspira.
Și dacă sunteți în căutare de cât mai multe rețete cu dovleac, descoperiți pe blog o întreagă colecție de rețete, din toate categoriile. Doart tastați cuvântul ”dovleac” în caseta de căutare și veți ajunge la ele.
Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de tartă Tatin cu gutui și nuci.