Site icon Rețete Fel de Fel

Tort cu piersici si caramel

Tort cu piersici

Pentru răsfățul de weekend, sau pentru o zi de sărbătoare, o minunată si destul de simpla Reteta de Tort cu piersici și caramel.

Cu ceva timp in urma ,mai exact prin luna martie am vazut pe blogul lui  Sara & Miki un tort apetisant  care mi-a placut foarte mult, mai ales crema cu frisca, mascarpone si piersici din compot.

Asa ca, pornind de la aceasta idee am preparat si eu un delicios tort cu piersici si caramel.

Pot sa spun ca are un gust divin, tortul este fin, racoritor iar combinatia intre cele doua creme este perfecta.

Sper sa va placa si voua!

Ingrediente:

 

  • Blat
  • 6 oua
  • 6 linguri zahar
  • 3 linguri de faina
  • 3 linguri de amidon
  • 1 lingurita de praf de copt
  • un praf de sare
  • Crema
  • 250 gr de mascarpone
  • 4 galbenusuri
  • 5 linguri de zahar
  • 300 ml smantana pentru frisca
  • 3 foi de gelatina (6 gr)
  • 1 esenta de vanilie
  • Caramel
  • 200 g zahar
  • 250 g smantana pentru frisca
  • 100 g unt
  • Decor
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • forme din zahar topit
  • o cutie de compot de piersici (850 gr)

 

Mod de preparare pentru reteta de tort cu piersici si caramel:

 

Pentru blat: separam ouale, albusurile le batem spuma cu zaharul iar galbenusurile le frecam cu un praf de sare si le incorporam  usor la albusuri. Adaugam faina, amidonul si praful de copt.

Ungem cu unt si tapetam cu faina o forma cu pertetii detasabili cu diametrul de 24 de cm, turnam compozitia si coacem in cuptorul incalzit inainte in jur de 30-35 de minute. Cand e gata il lasam sa se raceasca complet si-l taiem pe jumatate.

Crema o facem astfel: prima data punem gelatina la hidratat in apa rece si mixam frisca pe care o punem la frigider. Galbenusurile le amestecam cu zaharul  si le punem la baie de abur pana ce acesta se topeste definitiv. Lasam sa se raceasca si intre timp topim gelatina scursa de apa la microunde si o adaugam la galbenusuri.

Incorporam si mascarponele, esenta de vanilie si la final frisca mixata care a stat la rece. Obtinem o crema densa pe care o lasam la temperatura camerei.

Crema caramel: intr-o  tigaie antiaderenta topim zaharul fara sa-l ardem (pe o harie de copt turnam cu lingura diferite forme care ne vor folosi la decor) apoi adaugam smantana pentru frisca si fierbem cateva minute pana se dizolva zaharul. Lasam apoi cateva minute sa se racoreasca, adaugam untul si amestecam pentru omogenizare.

Dupa ce am terminat de facut toate acestea urmeaza sa asamblam tortul. In forma de 24 cm asezam o parte din blat pe care o insiropam  cu jumatate din cantitatea de lichid din compot si punem jumatate din crema.

Nivelam bine, asezam deasupra piersicile din compot(oprim una pentru decor) dupa imaginatie si completam cu restul de crema. Asezam deasupra si al doilea blat si presam delicat cu mainile pentru a adera la crema ,il siropam si punem la rece 1-2 ore.

 

Dupa ce au trecut cele 2 ore,scoatem cercul formei si decoram tortul.

 

Nivelam o parte din frisca mixata pe toata suprafata tortului apoi turnam caramelul in mijlocul tortului si-l lasam sa curga si pe margini.

Decoram cu frisca ramasa, piersici din compot si formele de zahar topit  asa cum dorim si ne pricepem mai bine. Pastram la frigider si servim rece.

Spor la treaba si pofta buna!

Dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Exit mobile version