Conserve

Zacusca de ciuperci

Zacusca de ciuperci pentru iarna este atat de gustoasa si usor de preparat, incat nu trebuie sa lipseasca din camara nici unei gospodine.

Se poate prepara cu ciuperci de cultura, care sunt si mai usor de gasit dar si de padure; puteti alege un singur soi sau, la fel de bine putei alege s-o faceti cu un mix de ciuperci.

Reteta este simpla si necesita ingrediente la indemana tuturor, usor de gasit in aceasta perioada prin piete, asadar, nu pierdeti ocazia si preparati o delicioasa zacusca de ciuperci.

Ingrediente:

 

  • 700 g ciuperci la alegere
  • 300 ml ulei
  • 500 g ceapa
  • 400 g morcovi
  • 1 kg ardei capia rosu/ ardei gras sau gogosari
  • 400 ml suc de rosii
  • 2 catei de usturoi
  • 3-4 frunze de dafin
  • 1/2 lingurita de piper negru macinat
  • sare dupa gust
  • 250 ml apa

 

Mod de preparare pentru reteta de zacusca de ciuperci:

 

Intai de toate puneti ardeii la copt. Am ales ardeiul gras pentru ca, aici unde locuiesc eu, ardeii capia si gogosarii sunt foarte greu de gasit. Dar voi puteti folosi ce va place mai mult.

Apoi curatati-i si macinati-i cu ajutorul masinii de tocat sau maruntiti-i rapid in blender.

Intre timp curatati bine ciupercile si la fel, macinati-le in blender sau tocati-le felii sau cubulete.

Incingeti 100 ml de ulei (din cantitatea data) si caliti ciupercile pana scade tot lichidul care se formeaza si incep sa se prajeasca usor.

Apoi, in vasul in care veti prepara zacusca de ciuperci, puneti restul de ulei (200 ml) si caliti ceapa tocata sau data prin blender. Eu folosesc blenderul pentru ca imi place zacusca cu o consistenta cremoasa dar si pentru ca merge rapid treaba dar voi procedati cum doriti si va place.

Cand ceapa s-a inmuiat si a devenit translucida, adaugati morcovul maruntit in blender sau dat pe razatoarea fina si caliti pana se inmoaie.

Urmeaza ardeiul copt maruntit si el iar dupa doua trei minute adaugati sucul de rosii, sare dupa gust, frunzele de dafin, usturoiul feliat si piperul.

 

Zacusca de ciuperci

Turnati si apa in vas, amestecati bine si fierbeti zacusca o ora si jumatate.

Amestecati constant sa nu se lipeasca, mai ales spre sfarsit cand lichidul incepe sa scada.

Zacusca este gata atunci cand a scazut bine si deasupra incep sa se vada bule de ulei.

Zacusca de ciuperci

Transferati-o apoi in borcane spalate si sterilizate corect.

Aici (click), aveti un articol complet despre sterilizarea vaselor pentru conserve.

Din cantitatea data am obtinut 4 borcane de zacusca de ciuperci de 400 g si unul de 200 g pe care l-am si testat imediat 🙂 .

Asezati apoi borcanele capsate intr-o oala, acoperiti cu apa si fierbeti 40 de minute. Dupa racire, stergeti-le, etichetati-le si asezati-le in camara. Pofta buna!

Zacusca de ciuperci

Zacusca de ciuperci

 

>> Alte retete de zacusca >>> 

  • ZACUSCA DE VINETE (click pentru reteta)

* Nu uitati ca va astept zilnic si pe pagina de facebook a blogului cu multe retete, idei noi si multe alte noutati.

*De asemenea, va puteti inscrie si in grupul Retete fel de fel, unde veti putea incarca fotografiile voastre cu preparate de pe blog, vom putea discuta despre meniuri, retete de mancaruri si multe altele.