Este post și ne place să testăm rețete de aluaturi pentru cornulețe și să le descoperim pe cele mai fragede. Foarte fragede ies și aceste cornulețe de post cu borș! Nu sunt cu nimic mai prejos decât cornulețele clasice.
Anterior am prezentat pe blog o rețetă de cornulețe de post cu cremă de nuci.
Foarte apreciată a fost, în special din punct de vedere al umpluturii. Nucile sunt adorate de toți, iar crema de nuci a ieșit de excepție.
Însă, cea mai la îndemână rămâne rețeta de cornulețe cu apă minerală.
Este mai la îndemână pentru că se folosesc cele mai simple ingrediente pentru aluatul fraged.
Dar, un alt tip de aluat pentru cornulețe, în afara celui fraged, prezentat la rețeta anterioară, este aluatul dospit. Nu este dospit timp îndelungat ca pentru aluatul de pâine, de aceea cornulețele nu ies foarte pufoase ci tot fragede.
Vedeți aici și rețeta de cornulețe fragede de post cu aluat dospit.
Impresii despre rețeta de cornulețe de post cu borș
Aluatul pentru cornulețele din rețeta de față este tot un aluat dospit. Însă cornulețele ies fragede, sfărâmicioase, pentru că folosim o cantitate mai mare de ulei decât de borș. Grăsimea din aluat este ingredientul cheie care îl frăgezește.
Aluatul cornulețelor cu borș, după frământare este ușor sfărâmicios. Însă, după ce se dospește, devine mai omogen și se poate modela frumos.
Ca și umplutură am optat pentru un gem de căpșuni trecut prin sită pentru a deveni fin.
Dacă și voi sunteți în căutarea rețetei perfecte pentru cornulețe, găsiți pe blog mai multe rețete de unde o puteți alege pe cea care vă place.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pepagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului!
Ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de cornulețe de post cu borș.