Dacă nu ați încercat până acum combinația de dovleac copt cu preparate din carne, poate începeți cu rețeta de dovleac copt în felii de bacon, cu usturoi și rozmarin. Pe cât de interesantă vi s-ar părea combinația, pe atât de gustoasă este.
Dovleacul curățat și tăiat în fâșii, apoi înfășurat în felii de bacon va arăta apetisant și pe un platou cu aperitive.
Dovleacul este unul dinte cele mai populare și mai frumos colorate daruri ale toamnei. Ne place să-l includem în preparatele culinare de cum apare și până iarna, târziu. Este foarte gustos mai ales copt, la cuptor și glazurat cu miere sau cu sirop de arțar.
Vedeți aici și o rețetă de dovleac caramelizat la cuptor. Este atât de aromat că inundă întreaga casă cu mireasma lui.
Din categoria preparatelor sărate cu dovleac, vă recomand de pe blog rețeta de tartă sărată cu dovleac și alte ingrediente. Este o tartă destul de simplu de preparat. Este și gustoasă, și hrănitoare și mai ales, sățioasă. Nu necesită foarte multe ingrediente, însă mai puteți adăuga și altele, dacă o doriți mai complexă.
Iar dintre deserturile cu dovleac vă recomand rețeta de brownie cu brânză și dovleac copt. Este delicioasă și are un aspect tare frumos.
Cum preparăm rețeta de dovleac copt în felii de bacon
Rețeta de azi se prepară simplu și ușor și conține câteva ingrediente. Mai mult petrecem în bucătărie pentru curățarea dovleacului. Odată curățat, îl tăiem în fâșii pe care le înfășurăm în felii subțiri de bacon. Nu vom tăia fâșiile de dovleac foarte subțiri pentru a nu se înmuia în cuptor și a deveni inestetice.
Ca și condimente folosim rozmarinul și usturoiul. Dar poate folosi fiecare condimentele preferate. Sunt foarte gustoase bucățile de dovleac în combinație cu baconul sărat. Iar dacă baconul mai este și afumat, cu atât mai delicioase vor fi.
Mai găsiți pe blog și alte rețete cu dovleac, din toate categoriile. Pentru a le descoperi tastați cuvântul ”dovleac” în caseta de căutae.
Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de dovleac copt în felii de bacon, cu usturoi și rozmarin.