Site icon Rețete Fel de Fel

Farfalle cu mazăre și chiftele în sos picant

Farfalle cu mazăre și chiftele în sos picant

Sosul picant se poate prepara proaspăt sau se poate folosi de la borcan / Shutterstock

Ne plac chiftelele cu diferite sosuri, ne place mazărea, dar și pastele și le-am combinat într-o rețetă de farfalle cu mazăre și chiftele în sos picant. Este o combinație și gustoasă, dar și consistentă pentru masa de prânz.

Foarte des preparăm chiftele din carne tocată cu legume. Preparăm de la început o cantitate mai mare, iar pentru cele care rămân pentru a doua zi preparăm diferite sosuri.

Vedeți aici și rețeta de chiftele la cuptor în sos de roșii cu usturoi. Este combinația de chiftele cu sos cea mai des preparată, pentru că este adorată de întreaga familie.

Interesantă este și rețeta de chiftele la cuptor în sos bechamel. Chiftelele se pot prepara din orice tip de carne: de pui, porc sau vită. Sosul bechamel ușor picant și cremos completează armonios gustul chiftelelor.

Putem prepara diferite combinații atât pentru compoziția de chiftele, cât și pentru sosuri. Rețetele sunt foarte versatile.

Cum preparăm rețeta de farfalle cu mazăre și chiftele în sos picant

Pentru rețeta de față preparăm chiftelele la cuptor și adăugăm peste ele fie un sos picant de roșii, de la borcan, fie unul proaspăt preparat. Noi ne asigurăm de toamna diferite sosuri la borcane, perfecte pentru paste, pizza și alte preparate.

Pastele farfalle le fierbem separat, în apă cu sare, la fel și mazărea, pe care o folosim de la congelator. Apoi combinăm pastele cu mazărea și adăugăm chiftelele în sosul picant.

Este o mâncare gustoasă și sățioasă, ce nu mai necesită altceva la masă.

Mai găsiți pe blog și alte rețete de paste și de chiftele, simple sau cu sosuri, de unde vă puteți inspira.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Rețete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

Ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de farfalle cu mazăre și chiftele în sos picant.

Exit mobile version