Site icon Rețete Fel de Fel

Pâine indiană naan, cu usturoi și unt

Pâine naan pe un tocător

Această pâine poate fi savurată simplă, cu unt topit, alături de curry cremos, tocănițe condimentate sau sosuri savuroase / Shutterstock

Ai rămas fără pâine și vrei să rezolvi problema în mod rapid? Încearcă rețeta de pâine indiană naan, cu usturoi și unt. Este una dintre cele mai iubite pâini plate indiene. Are o textură ușor elastică, moale și pufoasă și se coace rapid într-o tigaie încinsă.

Metoda preparării la tigaie reprezintă unul dintre cele mai simple și rapide moduri de o prepara pâine pentru micul dejun sau pentru orice masă din zi. Din aceeași categorie de rețete ne bucurăm și noi de o rețetă tradițională de turte la tigaie din aluat simplu de pâine. Sunt acele turte pe care le pregătea bunica pe plita sobei, sau pe lespede. Lespedea se introducea în soba cu foc, se lăsa să se încingă și se coceau pe ea delicioasele turte.  Tot pe această lespede se pregăteau și turte din mălai.

Descoperă aici și o rețetă de lipii de casă cu amestec de agenți de creștere. Aluatul nu au nevoie decât de 15 minute de odihnă, iar ingredientele celelalte se pun reci, nu calde ca în cazul folosirii drojdiei simple.

Despre rețeta de pâine indiană naan

 Spre deosebire de alte tipuri de pâine, naan-ul are o combinație de ingrediente care îi oferă o frăgezime aparte. Iaurtul și laptele din aluat îi asigură o consistență ușor aerată. Iar untul topit cu usturoi, aplicat la final, adaugă o aromă bogată și apetisantă. Această pâine este extrem de versatilă. Poate fi savurată simplă, cu unt topit, alături de curry cremos, tocănițe condimentate sau sosuri savuroase.

Versiunea cu usturoi este una dintre cele mai populare variații ale naan-ului tradițional, datorită combinației intense de arome: aroma dulceagă a pâinii ușor rumenite, completată de mirosul îmbietor al untului cald amestecat cu usturoi proaspăt. Dacă o presari cu pătrunjel tocat sau coriandru, vei obține un preparat nu doar delicios, ci și atrăgător vizual.

Mai găsești pe blog și rețeta de Paratha. Este tot o lipie la tigaie din bucătăria indiană, dar cu aspect foietat. Iar mai jos poți urmări rețeta de pâine indiană naan, cu usturoi și unt, detaliată pas cu pas.

Exit mobile version