Ruladele ne plac în mod deosebit ca și aspect și sporim colecția de rețete de pe blog cu o rețetă de ruladă cu mascarpone și fructe. Crema de mascarpone este una dintre preferatele noastre. Iar în combinație cu fructe proaspete, dar și cu un gem de fructe este chiar delicioasă.
Foile de ruladă sunt, de asemeni, simplu și rapid de preparat. Sunt foi de pandișpan subțiri care nu necesită timp îndelungat de coacere. Le putem prepara simple, cu cacao sau combinate.
Vedeți aici și o rețetă de ruladă bicoloră cu vanilie și căpșuni. Chiar dacă necesită puțină răbdare pentru realizarea foii de ruladă în două culori, merită din plin, pentru că este de mare efect.
O altă rețetă de ruladă care ne place în mod deosebit și pe care v-o recomandăm, este rețeta de ruladă cu mere caramelizate și nuci. Foarte bună și aspectuoasă iese. Iar merele caramelizate fac echipă bună cu nucile ușor coapte și mărunțite.
Ce conține rețeta de ruladă cu mascarpone și fructe
Pe lângă foaia simplă de ruladă și crema de mascarpone, rulada de azi mai conține și un delicios gem de zmeură. Cu acesta ungem foaia de ruladă înainte de a aplica crema.
Crema de mascarpone o putem prepara doar cu frișcă naturală sau cu ciocolată albă și frișcă. Mai avem și varianta de cremă de mascarpone cu nucă de cocos. Este mai consistentă și mai aromată. Se combină perfect și cu fructe și cu ciocolată și cu orice tip de blat.
Optați pentru ce cremă doriți, rulada va ieși absolut delicioasă în oricare dintre combinații.
Mai găsiți pe blog și alte rețete de ruladă de unde vă puteți inspira.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook și în grupul cu același nume. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de ruladă cu mascarpone și fructe.