Site icon Rețete Fel de Fel

Salată de ciuperci cu ton și castraveciori acri

Salată de ciuperci cu ton și castraveciori acri

Pentru că ne place în mod deosebit tonul file, conservat, îl includem în diverse aperitive cum este și această salată de ciuperci cu ton și castraveciori acri.

Este o salată aperitiv cu gust acrișor care ne-a cucerit de la prima degustare.

Pornind de la salata de ciuperci cu piept de pui și murături, am adaptat rețeta și în varianta cu ton. A ieșit mult mai gustoasă.

De fapt am făcut o combinație între salata de ciuperci și pasta de ton. O combinație care a avut mare succes.

Ne plac tare mult salatele aperitiv și le pregătim destul de des. Sunt perfecte pentru atunci când deschizi frigiderul și te gândești ce să mai guști înainte de masă.

Sunt perfecte și pentru pachetele de la serviciu. Câteva linguri într-o caserolă și 2-3 felii de pâine și am rezolvat gustarea de la serviciu.

Citește și: Ciuperci cu smântână și usturoi, ca la mama acasă

Rețeta Salată de ciuperci cu ton și castraveciori acri

Nici nu avem nevoie de prea multe ingrediente la o astfel de salată. Și putem face fel și fel de combinații.

De exemplu, am putea adăuga pe lângă castraveții acri și gogoșari. Sau putem adăuga și câteva măsline. Nici puțină verdeață n-ar strica.

Chiar și ceapa verde ar da gust bun.

De fapt, gust bun în această salată aperitiv l-a dat ceapa roșie marinată în oțet. Gustul acesteia se simte cel mai mult în salată.

Nici n-a mai fost nevoie să acresc maioneza. Iar dacă nu agreați oțetul, puteți marina ceapa în zeamă de lămâie.

Sper să vă încânte rețeta și s-o testați. Poate lăsați chiar și o recenzie să ne spuneți dacă v-a plăcut sau nu.

* Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

 

Exit mobile version