Reteta de Tort cu mousse de ciocolata alba si jeleu de fructe de padure.
Tort cu blat umed de vanilie, ciocolata alba, fructe de padure si glazura oglinda.
Am ales sa fac acest tort cu mousse de ciocolata alba si jeleu de fructe de padure pentru weekend. Am vrut un tort delicat, gustos si aratos. Mi-a iesit exact asa cum mi-l l-am inchipuit, atat la gust cat si la aspect (bineinteles, se putea mult, mult mai bine).
Blatul umed, dens si vanilat, mousse-ul usor dulce de ciocolata alba si jeleul acrisor de fructe de padure sunt combinate perfect. Este un desert fin si delicios, care merita incercat cu orice ocazie. Daca va place in special ciocolata alba, vi-l recomand cu drag, va asigur ca va bucura din plin papilele 🙂 .
Ingrediente
- Blat umed de vanilie (24 cm)
- 120 g unt
- 100 g zahar
- 2 oua
- o lingurita de vanilie (extract, pastaie sau esenta)
- un pic de sare
- 1 lingurita praf de copt
- 120 g faina
- Mousse de ciocolata alba
- 170 g ciocolata alba
- 500 g smantana lichida pentru frisca (35% grasime)
- 5 g felatina ( doua foi si jumatate)
- 1 lingurita de vanilie (extract, esenta sau zahar vanilat- un pliculet)
- Jeleu de fructe de padure
- 150 g fructe de padure
- 50 g zahar
- 150 ml apa
- 3 folii gelatina (6 g) sau 7 g gelatina praf
- Glazura oglinda
- 200 g ciocolata alba
- 200 ml smantana lichida pentru frisca (35% grasime)
- 50 ml lapte
- 4 g gelatina (doua folii)
Mod de preparare tort cu mousse de ciocolata alba si jeleu de fructe de padure
Intai de toate pregatim jeleul de fructe de padure, va avea nevoie de racire la congelator.
Hidratati gelatina in multa apa rece in cazul in care folositi foi. Daca folositi praf sau granule, hidratati-o conform instructiunilor de pe pachet.
Intr-o craticioara fierbeti 3-4 minute fructele de padure impreuna cu apa si zaharul. Stingeti focul si pasati compozitia cu un mixer vertical.
Strecurati-o, astfel incat sa obtineti un sirop fin, fara seminte, apoi adaugati gelatina si omogenizati bine. Cand s-a racit, turnati compozitia intr-o tava de 22 cm, acoperita cu folie alimentara. Raciti in congelator.
Intre timp preparati blatul pentru tort cu mousse de ciocolata alba si jeleu de fructe de padure
In primul rand, incalziti cuptorul la 180°C. Mixati untul moale cu zaharul pana cand se omogenizeaza bine, adaugati vanilia si apoi cate un ou, mixand bine dupa fiecare. Punem si-un praf de sare si, la final, incorporati faina amestecata cu praful de copt.
*Ouale trebuie sa fie la temperatura camerei.
Acoperiti fundul unei tavi cu inel detasabil (de 24 cm diametru), cu hartie de copt si transferati compozitia, niveland-o bine. Coaceti blatul la 180°C, pentru 17-20 de minute. Trebuie sa se rumeneasca foarte putin pe margini, asa va ramane umed, altfel, va fi uscat si sfaramicios.
Scoateti-l pe un gratar si lasati-l sa se raceascca complet.
Acum puteti prepara si mousse-ul de ciocolata alba. Puneti la hidratat gelatina in apa rece, apoi topiti-o la baie de abur sau la microunde, cu atentie sa nu fiarba.
Incalziti 100 de ml de smantana pentru frisca pana va atinge punctul de fierbere. Stingeti focul si adaugati ciocolata rupta bucatele sau tocata. Amestecati pentru omogenizare si apoi incorporati gelatina topita. Lasati sa ajunga la temperatura camerei.
Restul de 400 de ml de smantana, mixati-o impreuna cu vailia, pana prinde consistenta. Cand compozitia de ciocolata alba s-a racit, incepeti sa incorporati cate putina frisca. Cand ati inglobat cam un sfert din cantitatea de frisca, puteti s-o amestecati cu restul de frisca.
Veti obtine un mousse fin si aerat.
Acum puteti monta tortul.
Asezati blatul si intindeti deasupra un sfert din cantitatea de mousse. Puneti 10-15 minute la frigider, apoi asezati deasupta jeleul de fructe de padure. Acoperiti cu restul de mousse si pastrati la frigider cateva ore.
Glazura oglida se prepara foarte usor. Topiti ciocolata impreuna cu smantana pentru frisca. Hidratati gelatina in apa rece, apoi topiti-o in lapte.
Dupa ce scoateti tortul din forma, puneti-l la congelator cel putin 30 de minute, apoi glazurati-l si decorati-l dupa imaginatie.
Este un tort cu mousse de ciocolata alba si jeleu de fructe de padure minunat, frumos si delicios. Incercati-l! Pofta buna!
Alte retete de tort >>>
- TORT CU MOUSSE DE CIOCOLATA SI CAPSUNI (click pentru reteta)
- TORT CU FRISCA SI FRUCTE (click pentru reteta)
Dacă vă numărați printre iubitorii deserturilor cu ciocolată, vă oferim rețeta celui mai bun tort cu cremă de ciocolată și aromă de rom. Are blat de pandișpan cu cacao și o generoasă cremă ganache de ciocolată. Este decorat cu o glazură de ciocolată amăruie și bucăți de ciocolată sau fructe. Va fi un adevărat răsfăț culinar pentru cei dragi.
Dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului!
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.