Pentru porția de desert din sezonul caiselor coapte, vă recomand o rețetă de crumble cu caise și fulgi de migdale. Este pe cât de simplă și ușoară, pe atât de delicioasă.
Rețetele de crumble cu fructe sunt printre cele mai ușor de preparat, din categoria deserturilor. Nu avem de preparat la ele decât un aluat sfărâmicios din unt și făină. Îl presărăm deasupra fructelor și coacem desertul pentru un timp relativ scurt.
Aluaturile pentru crumble pot varia. Pornind de la cel clasic din unt cu zahăr și făină mai putem adăuga fulgi de ovăz, fulgi de cocos sau de migdale, ca în rețeta de față.
Vedeți aici și o rețetă de crumble cu cireșe și musli în aluat. Amestecul de cereale cu semințe și fructe uscate din musli, este ideal pentru a da gust și textură desertului.
Aluatul de crumble îl putem folosi și la alte rețete de prăjituri. Vedeți un exemplu la rețeta de tartă cu prune și crumble.
Cum preparăm rețeta de crumble cu caise și fulgi de migdale
Desertul din rețeta actuală se prepară foarte simplu și rapid. Pentru reușita aluatului sfărâmicios, este important să folosim unt de calitate. De asemeni, tot pentru reușită, folosim untul rece, abia scos din frigider.
Caisele se folosesc din cele potrivit de coapte. Se mai presară cu puțin zahăr vanilat, sau cu scorțișoară. Scorțișoara va schimba culoarea caiselor, dar le va aromatiza tare plăcut, dacă alegeți să o folosiți.
Dacă nu ați încercat încă rețete de crumble sau dacă doriți și alte combinații, găsiți pe blog mai multe rețete de unde vă puteți inspira.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de crumble cu caise și fulgi de migdale.