Pentru că adorăm ciocolata cu mentă, și cum zilele călduroase de vară au sosit, ne-am gândit că este timpul și pentru înghețată de mentă cu ciocolată. Este una dintre cele mai răcoroase înghețate, datorită aromei mentolate.
Deserturile cu mentă le asociem mai mult cu sezonul cald pentru senzația de răcoare pe care o oferă. Indiferent că sunt înghețate, sau prăjituri, sunt perfecte pentru o zi de vară caniculară.
Una dintre aceste rețete de pe blog, pe care o preferăm preparată vara este cea de cheesecake cu mentă și ciocolată. Se prepară simplu și rapid, fără coacere. Are un gust minunat, aromat si proaspăt de mentă, completat de blatul fraged din biscuiți și decorul din ciocolată.
Aceeași combinație delicioasă o întâlnim și la rețeta de panna cotta cu mentă și ciocolată. Este un desert pe care îl putem servi în diferite vase, sau îl asamblăm direct sub diferite forme.
Cum preparăm rețeta de înghețată de mentă cu ciocolată
Înghețata din rețeta de față se prepară dintr-o compoziție fiartă în care se adaugă frunze de mentă din belșug. Apoi se amestecă compoziția cu o cremă de gălbenușuri, dar și cu puțină frișcă bătută, pentru cremozitate. Compoziția se pune în caserole la congelator ca oricare altă compoziție de înghețată.
Nu este necesar să amestecăm în ea ca la alte rețete de înghețată.
Iar dacă doriți să preparați și o înghețată de fructe, puteți încerca rețeta de înghețată de căpșuni și cireșe.
Însă puteți alege de pe blog oricare altă rețetă pentru testare.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de înghețată de mentă cu ciocolată.