Această înghețată de piersici cu lapte condensat este extrem de cremoasă și aromată, datorită combinării piersicilor proaspete cu laptele condensat îndulcit și smântâna pentru frișcă. Rețeta nu necesită o mașină de înghețată, fiind simplu de realizat în orice bucătărie.
Gustul natural de piersici este îmbogățit de dulceața laptelui condensat. Iar textura devine fină și pufoasă datorită smântânii bătute. Este un desert perfect pentru a fi savurat într-o zi caldă de vară. Merită a fi împărtășit cu prietenii și familia la orice ocazie specială.
Înghețata este desertul preferat al verii și ne place să o preparăm în multe moduri. Rețetele favorite sunt cele cu fructe, iar una dintre acestea este rețeta de avocado cu fistic și mentă. Avocado conferă o textură fină și catifelată, în timp ce fisticul adaugă o notă crocantă și savuroasă. Menta proaspătă oferă un gust răcoritor, care completează perfect dulceața naturală a ingredientelor.
Înghețata o preparăm și sub formă de tort. Un exemplu îl puteți descoperi pe blog la rețeta de tort de înghețată Tiramisu. Este o variantă delicioasă a clasicului Tiramisu, combinând textura cremoasă și răcoroasă a înghețatei cu aromele tradiționale ale desertului italian. Este perfect pentru zilele calde de vară și pentru a impresiona oaspeții la orice ocazie specială.
Ce ingrediente folosim la rețeta de înghețată de piersici cu lapte condensat
Pe lângă piersicile proaspete și laptele condensat menționat în titlu, mai adăugăm și smântână pentru frișcă. Aceasta oferă cremozitate și consistență. Ingredientele sunt simple și puține, dar pentru reușita deplină a înghețatei sunt importante dozarea cantităților și modul de amestecare a ingredientelor.
Dacă și voi obișnuiți să preparați înghețată în casă și sunteți în căutare de rețete, găsiți pe blog o secțiune destinată acestui desert.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de înghețată de piersici cu lapte condensat.