Ne place tare mult combinația dintre ardei și brânză, indiferent de tipul ardeilor și de tipul brânzei. Iar de data aceasta ne-am gândit la o rețetă de mini tarte cu ardei și brânză.
Este una dintre cele mai simple rețete de gustare, cu ingrediente puține și mereu la îndemână. Aluatul foietaj se poate prepara și în casă, cu toate că este foarte bun și cel din comerț. Noi avem întotdeauna în congelator cel puțin un pachet de aluat foietaj.
Din aceeași categorie de rețete simple cu ardei și brânză, vă mai recomand de pe blog și rețeta de ardei umpluți cu brânză feta la cuptor. Este o rețetă pe cât de simplă, pe atât de gustoasă și interesantă.
Iar dacă vă plac aperitivele sau gustările picante, puteți încerca și rețeta de ardei iuți umpluți cu brânză la borcan. Acest gen de aperitiv provine din zona Mediteranei și se prepară, de obicei cu brânză de capră, sau clasica brânză feta.
Cum se prepară rețeta de Mini tarte cu ardei și brânză
După cum am spus mai sus, rețeta este și simplă, dar se prepară și ușor și rapid. Mai mult așteptăm până când se decongelează aluatul. Formăm din aluat dreptunghiuri pe care le modelăm astfel încât marginile să fie mai înalte decât mijlocul. Apoi le umplem cu felii de ardei și de brânză și le dăm la cuptor. Optăm pentru ardeiul gras pentru că este mai crocant și nu se pătrunde atât de repede la cuptor precum ardeiul capia. Putem opta și pentru gogoșari.
Coacem mini tartele pentru maxim 15 minute, apoi ne putem răsfăța cu ele atât calde cât și reci.
Dacă vă plac astfel de gustări simple și rapide, găsiți pe blog mai multe rețete în secțiunea ”Aperitive”, dar și în secțiunea ”Aluaturi sărate”.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de mini tarte cu ardei și brânză.