Ne plac prăjiturile cu foi coapte pe dosul tăvii și le preparăm, în special, de sărbători sau la diferite evenimente deosebite. Sunt delicioase, au aspect minunat și sunt foarte spornice. Una dintre aceste rețete de prăjituri, pe care v-o recomandăm cu încredere este cea de prăjitură cu foi cu miere și cremă de mascarpone.
Foile cu miere sunt foarte fragede, foarte gustoase, dar și frumos colorate. Le mai preparăm și pentru rețeta de prăjitură Albinița, pe care o cunoașteți din copilărie. Este una dintre acele prăjituri nelipsite de pe mesele sărbătorilor – vedeți aici rețeta.
Sunt foarte multe rețete de prăjituri cu foi pe care care le avem notate în caietul moștenit de la mama sau bunica.
Anterior am prezentat separat pe blog și rețeta de foi cu miere coapte pe dosul tăvii. Puteți prepara pentru ele orice cremă doriți, dar foarte bine se asortează cu cremele albe. Merge preparată și crema de lămâie pentru că este mai acrișoară și mai aromată.
Cum se prepară rețeta de prăjitură cu foi cu miere și cremă de mascarpone
Foile cu miere se pot prepara fie cu amoniac, fie cu bicarbonat de sodiu, ca element de frăgezire. Cu cât mierea este mai colorată, cu atât și foile ies mai închise la culoare.
Foile se pot prepara cu 2-3 zile înainte și păstra la loc răcoros, cu hârtie între ele și acoperite cu folie de prospețime. Crema de mascarpone se poate prepara în două moduri: cu ciocolată albă, sau doar cu frișcă lichidă. Noi alegem varianta cu ciocolată albă, pentru că este o cremă fiartă care va ajuta foile să se frăgezească mai rapid.
Vedeți aici și rețeta de cremă de mascarpone cu frișcă.
Dar găsiți pe blog o colecție de rețete de cremă, de unde o puteți alege pe cea care vă place.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de prăjitură cu foi cu miere și cremă de mascarpone.