Pentru desertul de weekend, sau pentru atunci când se adună familia și prietenii la un loc, merită preparată și rețeta de tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale. Nu se prepară anevoios, iar ingredientele sunt dintre cele mai comune rețetelor de deserturi.
Iar dacă doriți să scurtați timpul de preparare, puteți folosi caramel condensat din comerț. Și noi folosim adesea pentru că ne place tare mult. De data aceasta am optat pentru prepararea caramelului în casă – vedeți aici rețeta.
Combinația dintre crema caramel și ciocolată este una senzațională. Putem apela la această combinație și pentru prăjituri, torturi sau deserturi la pahar.
Mai găsiți pe blog și o rețetă de tartă cu banane și caramel, cunoscută sub denumirea de tartă Banoffee. Foarte bine și armonios se combină aroma bananelor proaspete cu gustul cremei de caramel.
Vă mai recomand și rețeta de tort cu ciocolată și caramel condensat. Este o rețetă destul de simplă, pentru că nu facem decât să combinăm ingredientele între ele, pentru a obține gustul care ne satisface.
Ce conține rețeta de tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale
Aluatul pentru crusta de tartă îl preparăm în cel mai clasic mod. Acesta se va coace separat și se va umple cu cremele aferente după răcire.
La baza aluatului copt și răcit vom întinde o delicioasă cremă caramel cu migdale, care se prepară destul de ușor în casă. Avem nevoie pentru prepararea ei de zahăr, unt și smântână naturală pentru frișcă. Vom folosi migdale curățate și tocate în jumătăți sau în felii mai grosiere.
Glazura de ciocolată este elementul care se prepară cel mai simplu, din ciocolată cu smântână naturală pentru frișcă.
Rețeta acestei tarte nu este una complicată, dar necesită răbdare și timp pentru că fiecare element se prepară separat și se adaugă pe rând pentru formarea desertului.
Dacă și voi adorați tartele și sunteți în căutare de combinații delicioase, găsiți pe blog o colecție de rețete în secțiunea Tarte dulci/Cheesecake.
Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Rețete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de tartă cu ciocolată și cremă caramel cu migdale.