În plin sezon al cireșelor bine coapte și plăcut aromate, vă propunem o rețetă de tort cu blat bicolor și cireșe. Este o rețetă ușoară, în care nu avem multe elemente de preparat. Tortul este compus dintr-un blat umed cu iaurt, în două culori și câteva cireșe adăugate. Ca și cremă optăm pentru frișcă amestecată cu mascarpone pentru consistență.
Blaturile umede cu iaurt adăugat sunt la mare căutare vara, pentru că sunt răcoroase. Nu sunt blaturi pufoase, dar sunt ideale atunci când dorim să le combinăm cu fructe.
Vedeți aici și o rețetă de blat umed de tort cu ciocolată. Este una dintre rețetele de blat pentru tort pe care o adorăm. Blatul iese dens, dar spongios și ușor umed.
Iar o altă rețetă de blat de tort în mai multe culori, dar nu umed, pe care o găsiți pe blog este rețeta de blat de tort zebrat. Pentru culori am folosit cacao și turmeric, iar pentru a treia parte semințe de mac.
Cum preparăm rețeta de tort cu blat bicolor și cireșe
Blatul de tort se prepară cu iaurt în compoziție. Nu pregătim două compoziții, ci doar una pe care o împărțim în două. Punem pudră de cacao într-o parte și cireșe fără sâmburi în ambele părți. Crema de frișcă o preparăm și cu puțin mascarpone, pentru consistență. O aromatizăm cu puțin lichior de cireșe, să fie în ton cu blatul. Dar este opțional lichiorul, puteți opta pentru vanilie.
Ca și decor avem ciocolată răzuită și cireșe proaspete. Este un tort destul de simplu de preparat, având în vedere că nu mai preparăm creme fierte sau glazuri.
Iar dacă doriți și o rețetă de tort cu căpșuni, poate vă inspiră și rețeta de tort spirală cu mascarpone și căpșuni.
Dar găsiți pe blog o colecție bogată de rețete pentru torturi cu fructe, de unde o alegeți pe cea care vă place.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook și în grupul cu același nume. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de tort cu blat bicolor și cireșe.