Site icon Rețete Fel de Fel

Tort Richard. Tort cu foi de bezea și cremă de ciocolată

Tort Richard secționat pe un platou alb

Tortul Richard poate fi preparat pentru un eveniment deosebit în familie / Shutterstock

Dacă sunteți în căutarea unei rețete de tort simplu și delicios, pentru un eveniment în familie, rețeta de tort Richard poate fi una dintre opțiuni.

Este un tort în straturi simetrice, fine și elegante. Blaturile sunt preparate din foi de bezea cu nuci și alune de pădure. Acestea au o textură delicată, datorită lipsei făinii din compoziție. Alunele de pădure le oferă o savoare deosebită. Acestea sunt completate de finețea cremei, preparată din ouă cu pudră de cacao și unt.

Rețeta acestui tort este ușor asemănătoare cu rețeta de tort doboș. Diferența constă în compoziția blaturilor și decorul spectaculos de foi cu caramel al tortului doboș.

O altă rețetă de tort în straturi de pe blog, elegant și delicios, este rețeta de tort Esterhazy. Tortul Esterhazy (Eszterházy) este un tort elegant și absolut delicios, inspirat din bucătăria ungurească. Denumirea lui a fost stabilită după numele prințului ungur Paul de Eszterhazy.

Cum preparăm rețeta de tort Richard

Pentru acest minunat tort nu va trebui decât să coacem o foaie de bezea cu alune și nuci, în cea mai mare tavă a cuptorului. După coacere și răcire o vom secționa în 4-5 părți, pe lățime.

Pentru umplerea blaturilor de tort vom prepara o cremă de cacao cu unt și ouă. Este o cremă ciocolatoasă pe care o putem aromatiza cu rom sau cu vanilie. Opțional, pentru a glazura tortul deasupra, putem adăuga și puțină ciocolată.

Decorăm tortul după propria imaginație, dar cât mai simplu. Cu cât decorul unui tort este mai simplu, cu atât aspectul acestuia va fi mai elegant.

Dacă mai doriți și alte rețete simple și ușoare de torturi, găsiți pe blog o colecție interesantă de unde vă puteți inspira.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de tort Richard.

Exit mobile version