Biscotti toscani cu migdale sau Cantucci sunt niște biscuiți delicioși și foarte aromați din bucătăria italiană. Modul de preparare este unul interesant pentru că biscuiții se coc de două ori. De fapt traducerea cuvântului biscotti înseamnă coacere de două ori( bis+cotto).
În Italia biscotti se servesc, de obicei, cu vin de Santo. Dar pentru noi sunt foarte delicioși serviți dimineața alături de o cafea bună, sau de un ceai aromat.
Mai găsiți pe blog o rețetă de biscuiți Biscotti brutti ma buoni, în traducere: biscuiți urâți, dar buni. Aceștia au o formă neregulată, sunt simplu de făcut și, necesită doar câteva ingrediente. Rețeta este ideală de preparat atunci când rămân albușuri nefolosite de la alte preparate.
Și tot din bucătăria italiană vă mai recomand rețeta de biscuiți Canestrelli, specifici regiunii Liguria. Aluatul acestora are o consistență interesantă datorită gălbenușurilor fierte din compoziție și a amidonului adăugat. Sunt aromați cu vanilie și coajă de lămâi și sunt extrem de delicioși.
Cum se prepară rețeta de Biscotti toscani cu migdale sau Cantucci
Aluatul biscuiților cu migdale este unul clasic, cu ouă, unt și făină. Însă modul de coacere a biscuiților este cel interesant. Biscuiții se coc mai întâi sub formă de baghetă. După coacere și temperare, se feliază baghetele, iar feliile se mai coc odată așezate frumos în tavă. Biscuiții vor avea exteriorul crocant, dar interiorul moale și pufos.
Dacă și voi adorați biscuiții sau fursecurile preparate în casă, găsiți pe blog mai multe rețete de unde vă puteți inspira.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
Ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de Biscotti toscani cu migdale sau Cantucci.