Gătește Cozonac spirală de post
Timp de preparare
50 min
Nivel
mediu
Porții
16
Ingrediente
- Pentru aluat:
- 500 g făină
- 7 g drojdie uscată sau 25 g drojdie proaspătă
- 300 ml apă călduță sau lapte vegetal
- 100 g zahăr
- 80 ml ulei
- 1 linguriță coajă rasă de lămâie
- 1 linguriță coajă rasă de portocală
- 1 linguriță esență de vanilie
- 1 praf de sare.
- Pentru umplutură:
- 3 linguri cacao
- 2 linguri pesmet
- 80 g zahăr
- 80 g nucă măcinată foarte fin
- 4–5 linguri lapte vegetal
- 1 linguriță esență de rom
- Pentru uns:
- 2 linguri miere diluată cu o lingură de apă.
Mod de preparare
Cerne făina într-un bol mare. Adaugă sarea și amestecă ușor.
Dizolvă drojdia în puțină apă călduță împreună cu o lingură de zahăr și las-o câteva minute până începe să se activeze.
Toarnă drojdia peste făină. Adaugă restul de zahăr, coaja de lămâie, coaja de portocală și vanilia.
Toarnă treptat apa călduță și începe să frămânți aluatul. După ce ingredientele se leagă, adaugă uleiul puțin câte puțin și continuă frământarea până când aluatul devine elastic și neted.
Acoperă bolul și lasă aluatul la dospit aproximativ o oră, până își dublează volumul.
Între timp pregătește umplutura. Amestecă zahărul, cacao și nuca măcinată într-un bol. Adaugă apa sau laptele vegetal și esența de rom până obții o pastă groasă, ușor de întins.
După ce aluatul a crescut, răstoarnă-l pe masa de lucru unsă cu puțin ulei. Întinde o foaie dreptunghiulară groasă de aproximativ jumătate de centimetru.
Întinde umplutura uniform pe toată suprafața foii.
Rulează foaia de aluat într-un sul strâns. Așază sulul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt.
Acoperă tava și lasă cozonacul să mai crească aproximativ 30 de minute.
Coace deliciosul cozonac spirală de post în cuptorul preîncălzit la 180°C timp de 50 de minute, până când devine frumos rumenit. În ultimele 10 minute unge cozonacul cu un sirop din miere cu apă, pentru un luciu frumos. Mai unge-l odată și după ce îl scoți din cuptor.
Scoate cozonacul din tavă și lasă-l să se răcească pe un grătar. După răcire, feliază-l și vei vedea spirala frumoasă de aluat și umplutură.
Spor și poftă bună!










COMENTARII