Dulciuri
Kaiserschmarrn sau Clătite austriece pufoase
În sfârșit am testat și eu rețeta Kaiserschmarrn sau Clătite austriece pufoase, pe care o aveam trecută pe lista de rețete în așteptare de ceva timp.
Rețeta am văzut-o cu ceva timp în urmă la emisiunea Neatza cu Răzvan și Dani, preparată de Vlăduț, căruia îi mulțumesc pentru inspirație.
Numele Kaiserschmarren este compus din cuvintele Kaiser – împărat și Schmarren – un fel de preparat mărunțit.
Kaiserschmarren este de fapt o clătită pufoasă, rumenită în unt topit, iar compoziția diferă de cea a clătitelor clasice prin faptul că albușurile se mixează separat și se încorporează la final în compoziția de gălbenușuri frecate cu zahăr și amestecate cu lapte și făină. Iar după coacere, clătita se mărunțește în bucăți mai mici.
Le-am servit cu un delicios sos de vanilie cu ciocolată albă, preparat după Rețeta de Cremă ganache, dar mai fluidă.
Găsiți pe blog mai multe Rețete de clătite, de unde vă puteți inspira.
Ingrediente
- 4 ouă, medii
- 50 gr zahăr
- 1 vârf de linguriță cu sare
- 300 ml lapte
- 225 gr făină
- 100 gr unt
- esență de vanilie
- zahăr vanilat
- Pentru sosul de vanilie cu ciocolată albă:
- 200 gr ciocolată albă
- 1 păstaie de vanilie
- 1 vârf de linguriță cu sare
- 250 ml frișcă lichidă, vanilată
Mod de preparare
Cum preparăm delicioasele Kaiserschmarrn sau Clătite austriece pufoase.
Cernem făina într-un vas și o amestecăm cu puțină sare.
Separăm albușurile de gălbenușuri și presărăm puțină sare și peste albușuri și peste gălbenușuri. Sarea presărată peste albușuri ajută la obținerea unei spume mai fermă, iar în cazul gălbenușurilor le intensifică culoarea.
Frecăm gălbenușurile presărate cu sare, apoi adăugăm zahărul și le mixăm până zahărul se topește și devin cremoase. Apoi adaugăm laptele și omogenizăm compoziția. Compoziția respectivă se toarnă, treptat, peste făină și se amestecă bine până la omogenizare.
Mixăm albușurile spumă și le încorporăm treptat în compoziția de mai sus, cu ajutorul unei spatule. Vom obține o compoziție aerată, pe care o lăsăm la odihnit 10 minute.
Într-o tigaie antiaderentă topim câte puțin unt și turnăm un strat mai grosier din compoziția de Kaiserschmarrn sau Clătite austriece pufoase.
Rumenim clătitele pe ambele părți, apoi le mărunțim cu vârful unei spatule și le scoatem pe platouri. Le pudrăm cu zahăr vanilat.
Pregătim sosul de vanilie pentru a servi cu el delicioasele Kaiserschmarrn sau Clătite austriece pufoase.
Punem într-un vas, pe foc, frișca lichidă în care adăugăm și semințele de la păstaia de vanilie. Când este bine încălzită, dar fără a o lăsa să atingă punctul de fierbere, stingem focul. Adăugăm ciocolata ruptă în bucăți mici, un praf de sare și amestecăm intens până când ciocolata este topită și sosul de vanilie bine omogenizat.
Servim delicioasele clătite austriece trecute prin sosul de vanilie răcit.
Opțional, putem prepara și un sos de fructe pentru a glazura clătitele cu el.
* Nu uitati ca va astept zilnic si pe pagina de facebook a blogului cu multe retete, idei noi si multe alte noutati.
COMENTARII