Dacă vă plac combinațiile de fructe în prăjituri, avem pentru voi o rețetă de prăjitură cu afine și caise, acoperită cu crumble. Este o prăjitură delicioasă, dar și aspectuoasă cu așa contrast de texturi și culori.
Afinele și caisele au oferit prăjiturii un spectacol de culori, dar și arome diferite. Însă puteți combina fructele preferate, important este să obțineți gustul dorit și aspectul pe măsură. Caisele pot fi înlocuite și cu piersici sau nectarine.
Tot din categoria prăjiturilor cu combinații de fructe mai găsiți pe blog și o rețetă de pandișpan cu vișine și caise. O astfel de combinație de fructe într-un blat de pandișpan pufos, cucerește instant atât papilele cât și privirile.
Iar dacă doriți o combinație de fructe sub formă de creme, în prăjituri, vă recomand rețeta de prăjitură cu zmeură și mure. Chiar dacă culorile celor două creme nu diferă foarte mult, pentru a avea un contrast spectaculos, gusturile diferă și sunt deosebite.
Cum se prepară rețeta de prăjitură cu afine și caise, acoperită cu crumble
Blatul prăjiturii este unul mai dens și ușor umed de la brânza adăugată în compoziție. Ne plac blaturile de acest fel și le preparăm foarte des la prăjiturile cu fructe. Ne plac deopotrivă și blaturile cu iaurt în loc de brânză.
Fructele le adăugăm la suprafața blatului, dar le putem amesteca și în compoziție. Iar deasupra vom presăra un aluat de crumble, pentru un aspect mai plăcut, dar și pentru gust deosebit.
Este o prăjitură destul de simplu de preparat, care va cuceri atât prin gust cât și prin aspect.
Dar mai găsiți pe blog și alte rețete de prăjituri cu fructe, de unde vă puteți inspira.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
Ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de prăjitură cu afine și caise, acoperită cu crumble.