Mâncăruri cu carne

Pui Hasselback, cu brânză, roșii și spanac

Din categoria rețetelor cu carne de pui pentru masa de prânz, avem pentru tine o delicioasă și interesantă rețetă de pui Hasselback. Este o reinterpretare inspirată a faimoșilor cartofi Hasselback. Este o rețetă suedeză devenită celebră pentru aspectul său elegant și textura sa crocantă.

În varianta cu carne, pieptul de pui este tăiat feliuțe subțiri, fără a fi secționat complet, umplut cu brânzeturi, legume, șuncă sau chiar pesto, apoi copt la cuptor. Preparatul combină suculența cărnii cu aromele bogate ale umpluturii și crustei rumenite, rezultând un fel de mâncare spectaculos ca prezentare, dar și ușor de preparat.

Tot din categoria rețetelor cu piept de pui îți mai recomandăm să încerci și rețeta de piept de pui caprese. Este tot o rețetă adaptată după alta celebră, din bucătăria italiană. Este vorba de salata Caprese, care se prepară cu roșii, busuioc și mozzarella.

Mai găsești pe blog și rețeta de pui cu parmezan și mozarella. Este o rețetă italiană delicioasă, care combină pieptul de pui fraged cu sos de roșii, mozzarella topită și parmezan.

Ce știm despre rețeta de pui Hasselback

Rețeta originară – cartofii Hasselback – provine din Suedia, fiind creată în anii 1950 la restaurantul Hasselbacken din Stockholm – descoperă aici rețeta.

Ulterior, tehnica de „feliere în evantai” a fost adaptată la alte ingrediente, cum ar fi dovleceii, vinetele sau diverse tipuri de carne. Varianta cu piept de pui a apărut mai târziu, ca reinterpretare modernă, foarte populară în bucătăria home-cooking occidentală. Se prepară în special pentru mesele de familie sau ocazii speciale.

Rețeta este versatilă, putând fi adaptată și cu alte umpluturi. printre acestea îți recomandăm:

  • Brânză cu mucegai + pere + nuci;

  • Bacon + cheddar + ceapă caramelizată;

  • Pesto + mozzarella + roșii uscate;

  • Ciuperci sotate + cremă de brânză.

Dacă te-am convins să prepari și tu rețeta de pui Hasselback, îți oferim mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pas cu pas.

Porție de pui Hasselback pe un platou cu salată de castraveți

Gătește Pui Hasselback, cu brânză, roșii și spanac

Timp de preparare

69

Nivel

mediu

Porții

2

Pui Hasselback pe un platou cu salată de castraveți

Ingrediente

  • 2 bucăți de piept de pui (fără os, fără piele)
  • 100 g mozzarella (sau cașcaval, cheddar)
  • 1 roșie mare (sau 6 roșii cherry)
  • 1 mână de frunze de spanac proaspăt (sau decongelat bine scurs)
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 1 cățel de usturoi (opțional)
  • Sare, piper
  • Oregano uscat sau busuioc (după gust).

Mod de preparare

Preîncălzește cuptorul la 200°C.

Crestează pieptul de pui din loc în loc, la 1-1,5 cm distanță, fără a tăia complet (feliile trebuie să rămână prinse la bază).

Condimentează carnea cu sare, piper, puțin oregano și unge-o cu ulei de măsline (poți freca și cu usturoi zdrobit).

Taie mozzarella și roșiile felii subțiri. Pune câte o felie de brânză, o frunză de spanac și o felie de roșie în fiecare crestătură.

Așază puiul într-o tavă unsă bine cu ulei. Poți stropi bucățile de pui cu puțin ulei de măsline suplimentar sau cu zeamă de lămâie.

Pune tava în cuptor și prepară deliciosul pui Hasselback timp de 25-30 minute, până când carnea e bine pătrunsă și brânza este topită și ușor rumenită.

Servește-l cald, cu o garnitură de orez, cartofi, salată sau legume la grătar.

Sfaturi utile

Dacă vrei un preparat și mai suculent, poți marina carnea timp de 1 oră în ulei cu lămâie, usturoi și ierburi.

Folosește un tocător cu margini sau două bețișoare de o parte și alta a pieptului de pui ca să eviți să tai complet feliile.

Rețeta se poate adapta și pentru pulpe dezosate sau curcan.

Spor și poftă bună!