Pentru că este deja sezonul prazului, ne-am gândit că i-ar sta bine într-o rețetă de tartă franțuzească – Quiche cu praz și bacon.
Ne place mult prazul și nu ezităm să-l includem în preparate, mai ales în sezonul rece. Este și gustos, dar și consistent. Dintr-un fir de praz putem face preparate delicioase, de la aperitive, supe sau mâncăruri scăzute.
Una dintre rețetele cu praz, mult apreciată de pe blog, este rețeta de mâncare de praz cu măsline. Este o rețetă foarte simplă, dar foarte gustoasă și merge de minune în perioadele de post.
Iar dintre rețetele de supă, neapărat s-o încercați pe cea de supă cremă de praz cu parmezan. Este foarte gustoasă, cremoasă și sățioasă.
Dar prazul poate fi inclus cu succes și în diferite rețete de aperitive. Vedeți aici o rețetă de quiche cu somon și praz, sub crustă din piure de cartofi. La așa combinație de ingrediente, tarta poate fi servită la una dintre mesele principale ale zilei, fără a mai avea nevoie de altceva la masă.
Cum se prepară rețeta de quiche cu praz și bacon
Tarta de față este o adaptare a clasicei rețete franțuzești de quiche. Preparăm, mai întâi, un aluat fraged de tartă pe care îl rumenim ușor la cuptor. Apoi îl umplem cu o compoziție de ouă cu smântână și parmezan. În interior așezăm frumos foi de praz și felii subțiri de bacon. Mai coacem tarta până când compoziția din interior devine consistentă și frumos rumenită la exterior.
Este delicioasă servită la mic dejun, ca gustare în pauza de masă de la serviciu, sau la masa de cină.
Aranjamentul este ușor asemănător cu cel al tartei curcubeu. Dar mai găsiți pe blog rețete de tarte sărate de unde vă puteți inspira.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
Ne mai puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de quiche cu praz și bacon.