Aperitive

Terină guguluf din cartofi cu sfeclă roșie

Pentru că ne place combinația de cartofi cu sfeclă roșie în preparate, ne-am gândit să o folosim și într-o rețetă de terină guguluf din cartofi cu sfeclă roșie.

Este o rețetă de gustare simplă și destul de rapid de preparat. Merge preparată atât în varianta de post cât și de frupt, când putem s-o îmbunătățim cu puțină brânză și ton, unt sau smântână.

Combinația de cartofi cu sfeclă o folosim adesea și în aluaturi, în salate, dar și în supe și ciorbe, sau în mâncăruri scăzute.

Vedeți aici și o rețetă de ciorbă de cartofi cu sfeclă roșie și bacon, savuroasă și sănătoasă. Și aceasta se poate prepara în varianta de post, excluzând baconul și ouăle adăugate.

Iar din categoria salatelor, vă recomand rețeta de salată de cartofi cu sfeclă roșie și maioneză. Aceasta se poate prepara chiar și pentru gustarea din pauza de masă de la serviciu.

Mai amintim aici și de rețeta de tartă rustică cu legume multicolore și brânză de burduf. Conține cartofi, morcovi, sfeclă roșie, este delicioasă și spectaculoasă și se prepară simplu și ușor.

Cum se prepară rețeta de terină guguluf din cartofi cu sfeclă roșie

Pentru compoziția terinei avem de fiert cartofii și sfecla, apoi le transformăm într-un piure delicios și frumos colorat. Dar nu lăsăm piureul simplu, ci îl asezonăm la interior cu legume mexicane, ton din conservă și castraveciori murați. Aceste ingrediente aduc terinei și un gust deosebit, dar și aspect plăcut.

Dacă nu o preferați asamblată în formă de guguluf, o puteți asambla în tavă de chec sau de tort. Este delicioasă și o putem servi ca gustare sau chiar ca fel principal la una dintre mesele zilei, asortată cu o salată verde.

Dacă vi se pare interesantă rețeta, găsiți mai multe rețete cu astfel de combinații pe blog, de unde vă puteți inspira.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

Ne mai puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de terină guguluf din cartofi cu sfeclă roșie.

Colaj de poze cu prezentarea terinei întreagă și porționată

Gătește Terină guguluf din cartofi cu sfeclă roșie

Timp de preparare

30 min

Nivel

mediu

Porții

12

Terină guguluf din cartofi cu sfeclă roșie

Ingrediente

  • 500 gr de cartofi albi
  • apă și sare pentru fiert
  • 2 bucăți de sfeclă roșie de mărime medie
  • 100 gr de unt gras
  • 350 gr de legume mexicane congelate
  • 300 gr de file de ton în ulei
  • 4-5 castraveciori murați
  • 150 gr brânză de burduf
  • frunze de salată

Mod de preparare

Mai întâi spălăm bine cartofii și îi punem la fiert în apă cât să fie bine acoperiți. Îi fierbem în coajă pentru a beneficia de conținutul lor de amidon, util pentru consistența terinei.  Când apa începe să fiarbă, adăugăm și puțină sare.

Spălăm bine sfecla și o fierbem și pe aceasta împreună cu cartofii.

După fierbere, trecem cartofii și sfecla prin apă rece, apoi îndepărtăm coaja și pasăm ingredientele ca pentru piure. Adăugăm și untul și omogenizăm bine piureul.

În timp ce ingredientele pentru piure fierb, pregătim și ingredientele pentru umplutura terinei.

Punem o oală cu 1 litru de apă la fiert și o linguriță de sare. Când apa începe să fiarbă adăugăm legumele mexicane, congelate. Le lăsăm să fiarbă 8-10 minute, apoi le scurgem. Scurgem și bucățile de ton din conservă, iar castraveciorii îi tocăm mărunt. Apoi amestecăm toate aceste ingrediente.

Pentru a monta terina, ungem forma de guguluf cu puțin unt topit sau ulei și punem în ea jumătate din piureul de cartofi cu sfeclă roșie.

Adăugăm amestecul de legume mexicane cu ton și castraveciori și acoperim acest amestec cu restul de piure. Presăm bine terina cu dosul unei linguri, apoi punem forma la rece pentru aproximativ o oră.

Înainte de porționare decorăm delicioasa terină guguluf din cartofi cu sfeclă roșie, cu firimituri de brânză și frunze de salată.

Este și delicioasă și aspectuoasă, dar și sănătoasă.