Gătește Pancakes cu ciocolată și nuci în interior
Timp de preparare
30 min
Nivel
mediu
Porții
16-20
Ingrediente
- Pentru aluat:
- 200 g făină
- 250 ml lapte
- 2 ouă
- 30 g unt topit
- 2 linguri de zahăr
- 1 pliculeț praf de copt (aproximativ 10 g)
- 1 vârf de linguriță cu bicarbonat de sodiu
- 1 praf de sare
- 1 linguriță extract de vanilie (opțional)
- unt sau ulei pentru prăjit.
- Pentru umplut:
- 400 g ciocolată amăruie
- 200 ml smântână pentru frișcă
- 100 g nucă măcinată
- 1 lingură de miere, opțional.
Mod de preparare
În primul rând ne ocupăm de topirea ciocolatei.
Punem ciocolata ruptă într-o crăticioară, împreună cu smântâna lichidă. Așezăm crăticioara pe baie de aburi și amestecăm ingredientele cu o spatulă. Când ciocolata este topită și compoziția omogenizată stingem focul și ridicăm crăticioara de pe baia de aburi. Adăugăm nuca măcinată și 1-2 linguri de miere, doar dacă dorim ciocolata mai dulce. Omogenizăm bine compoziția.
Așezăm o hârtie de copt pe masa de lucru. Luăm câte o lingură din compoziția de ciocolată cu nuci și creăm discuri mici pe hârtia de copt. Lăsăm discurile de ciocolată cu nuci să se întărească pe hârtie, în timp ce preparăm compoziția pentru pancakes.
Cum preparăm pancakes cu ciocolată și nuci în interior
Pentru prepararea aluatului, într-un bol mare amestecăm făina cu praful de copt, bicarbonatul, zahărul și sarea.
Într-un alt bol, amestecăm ouăle până la omogenizare și adăugăm laptele, untul topit și extractul de vanilie.
Turnăm compoziția lichidă peste ingredientele uscate și amestecăm până se omogenizează.
Încălzim o tigaie mică la foc mediu și adăugăm puțin unt.
Turnăm 1/2 polonic de aluat în tigaie și întindem ușor aluatul. Așezăm la mijloc discul de ciocolată cu nuci și îl acoperim cu 1/2 polonic de aluat.
Rumenim frumos clătita pe prima parte, apoi o întoarcem și o rumenim și pe a doua parte. Procedăm în același mod cu toate clătitele.
Clătitele se coc rapid, astfel încât discurile de ciocolată nu se vor topi în interiorul acestora.
Sunt delicioase atât calde cât și reci.
Spor și poftă bună!
COMENTARII