Gătește Ștrudel cu mere și migdale
Timp de preparare
40 min
Nivel
mediu
Porții
12

Ingrediente
- Pentru aluat:
- 250 g făină
- 1 ou
- 1 lingură ulei
- 125 ml apă călduță
- un praf de sare.
- Pentru umplutură:
- 5-6 mere mari, acrișoare (Golden, Idared sau Granny Smith)
- 100 g zahăr brun
- 80 g migdale tocate grosier
- 50 g pesmet (pentru a absorbi sucul lăsat de mere)
- 50 g unt
- 1 linguriță scorțișoară
- ½ linguriță nucșoară (opțional)
- 1 pliculeț zahăr vanilat
- 50 g stafide (hidratate în rom sau suc de mere).
- Pentru finisat:
- 1 ou bătut pentru uns
- zahăr pudră pentru decor.
Mod de preparare
Pentru aluat amestecă făina cu oul, apa călduță, uleiul și sarea până obții un aluat elastic și neted. Lasă-l la odihnit, uns cu puțin ulei, acoperit cu folie alimentară, timp de 30 de minute.
Pentru umplutură spală merele, curăță-le de coajă și semințe și taie-le cuburi sau felii subțiri. Amestecă-le cu zahărul brun, scorțișoara, nucșoara, stafidele scurse și fulgii de migdale. Într-o tigaie, prăjește ușor pesmetul în unt până devine auriu, apoi lasă-l să se răcească și adaugă-l peste mere. Pesmetul va absorbi sucul și va păstra umplutura legată.
Întinde aluatul pe o masă unsă cu ulei și acoperită cu un ștergar. Trage ușor de margini până devine foarte subțire și transparent, aproape cât o foaie de hârtie.
Unge foaia de aluat cu puțin unt topit, presară un strat subțire de pesmet, apoi adaugă umplutura de mere și migdale fix pe mijloc. Crestează marginile laterale ale aluatului în fâșii, apoi adună-le deasupra împletindu-le frumos câte două. Așază ruloul în tava tapetată cu hârtie de copt. Unge suprafața cu ou bătut.
Pune tava în cuptorul preîncălzit la 180°C și coace 35-40 de minute, până când deliciosul ștrudel cu mere și migdale devine auriu și crocant.
Lasă-l să se răcească ușor, apoi presară zahăr pudră deasupra și taie-l în felii generoase.
Spor și poftă bună!
COMENTARII