Dulciuri

Chec festiv cu brăduț de ciocolată în interior

Acest chec festiv cu brăduț de ciocolată în interior este unul dintre acele deserturi care provoacă uimire înainte de a fi gustate.

La exterior pare un chec simplu, glazurat cu ciocolată, decorat festiv, poate chiar discret. Însă adevărata magie apare abia în momentul tăierii. Fiecare felie dezvăluie, perfect conturat, un brăduț de ciocolată ascuns în miezul pufos, vanilat.

Este genul de prăjitură care stârnește exclamații la masă, pentru că îmbină ingenios tehnica cu tradiția și transformă un desert clasic într-un spectacol vizual.

Tot din categoria acestor deserturi festive mai poți descoperi pe site o rețetă de chec cu figurine de iepurași în interior.  Aceasta este o rețetă destinată sărbătorilor Pascale.

 Iar pentru a sărbători iubirea, de Valentine’s Day sau în ziua de Dragobete poți încerca rețeta de chec cu inimioară la interior.

Despre rețeta de chec festiv cu brăduț de ciocolată în interior

Checul cu brăduț în interior este asociat, în mod firesc, cu sărbătorile de iarnă. Are ceva ludic, dar și ceva foarte familiar. Gustul este cel al checului clasic de casă. Este un chec ușor umed, cu aromă de unt și vanilie, completat de un chec de cacao mai dens. Acesta oferă contrast de culoare și savoare. Nu este o prăjitură grea, nici exagerat de dulce, ci una echilibrată. Este potrivită atât lângă o cană de ciocolată caldă, cât și pe un platou de sărbătoare.

Tehnica brăduțului din interior nu este complicată, dar cere puțină atenție și răbdare. Secretul constă în coacerea separată a unui chec de cacao. Apoi va fi decupat în formă de brăduț, care va fi asamblat într-un aluat deschis la culoare. Rezultatul este spectaculos, dar gustul rămâne simplu și autentic, exact așa cum trebuie să fie un desert de casă.

Glazura de ciocolată completează checul atât din punct de vedere estetic, cât și gustativ. Aceasta se adaugă într-un strat fin, lucios, care păstrează prospețimea și transformă acest desert într-un adevărat chec festiv. Descoperă mai jos lista de ingrediente și pașii necesari preparării rețetei de chec festiv cu brăduț de ciocolată în interior.

Chec cu brăduț de ciocolată în interior, glazurat cu ciocolată și decorat cu mandarine porționat pe platou

Gătește Chec festiv cu brăduț de ciocolată în interior

Timp de preparare

45 min

Nivel

mediu

Porții

12

Chec festiv cu brăduț de ciocolată în interior, glazurat cu ciocolată și decorat cu mandarine

Ingrediente

  • Pentru checul de cacao (brăduț):
  • 120 g făină
  • 100 g zahăr
  • 2 ouă
  • 80 ml lapte
  • 80 ml ulei
  • 20 g cacao
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 10 g praf de copt
  • Pentru checul vanilat:
  • 200 g făină
  • 150 g zahăr
  • 3 ouă
  • 120 ml lapte
  • 100 ml ulei
  • 1 linguriță extract de vanilie
  • 10 g praf de copt
  • 1 praf de sare
  • Pentru glazură:
  • 150 g ciocolată cu lapte sau neagră
  • 40 g unt
  • Pentru decor:
  • mandarine sau clementine
  • zahăr pudră

Mod de preparare

Pregătește mai întâi checul de cacao. Bate ouăle cu zahărul până devin deschise la culoare și ușor spumoase. Adaugă uleiul, laptele și vanilia, apoi încorporează făina amestecată cu cacaoa și praful de copt. Omogenizează până obții un aluat neted.

Toarnă compoziția într-o tavă dreptunghiulară tapetată cu hârtie de copt și coace în cuptorul preîncălzit la 170°C aproximativ 25–30 de minute, până când trece testul cu scobitoarea. Lasă checul să se răcească complet.

Decupează din checul de cacao felii groase, apoi taie fiecare felie în formă de brăduț, folosind un cuțit bine ascuțit sau un șablon din carton. Păstrează resturile pentru alte deserturi sau pentru gustări.

Pregătește aluatul deschis la culoare. Bate ouăle cu zahărul și sarea până devin cremoase. Adaugă uleiul, laptele și vanilia. Încorporează făina amestecată cu praful de copt, amestecând ușor, până la omogenizare.

Toarnă un strat subțire de aluat vanilat într-o tavă de chec tapetată cu hârtie de copt. Așază brăduții de cacao unul lângă altul, pe lungimea tăvii, cu baza în jos. Toarnă restul de aluat, acoperind complet brăduții.

Coace checul la 170°C timp de 45–50 de minute, până este bine crescut și rumenit. Lasă-l să se răcească complet înainte de glazurare.

Topește ciocolata împreună cu untul la bain-marie sau la foc mic. Toarnă glazura peste chec și nivelează ușor. Decorează cu mandarine și presară zahăr pudră pentru un efect de „zăpadă”.

Spor și poftă bună!