Dulciuri

Chec marmorat și glazurat cu ciocolată

Pentru porția de desert din weekend, sau chiar din timpul săptămânii, merită preparată o rețetă de chec marmorat și glazurat cu ciocolată. Checul marmorat este foarte gustos, este și aspectuos, dar poate fi preparat și ca blat de tort.

Checurile fac parte din colecția de deserturi cu gust de copilărie, chiar dacă rețetele au evoluat. Pornind de la rețeta clasică de chec, fiecare o poate adapta în funcție de preferințe: cu fructe, cu nuci, alune sau migdale, cu diferite arome și diferite glazuri. Sunt delicioase și ușor de preparat, în orice variantă.

O rețetă deosebită de chec pe care v-o recomand de pe blog este rețeta de chec în trei culori. Culorile sunt realizate cu ingrediente naturale, nu cu coloranți artificiali.

Și rețetele pentru chec de post sunt simple și gustoase, dar și foarte reușite. Chiar dacă nu conțin ouă, aluaturile ies pufoase datorită ingredientelor naturale și agenților de creștere adăugați. La rețetele clasice de chec nu sunt necesari agenți de creștere. Aluatul se dezvoltă datorită bezelei de albușuri.

Citește și: Rețetă de chec cu miere și aromă de scorțișoară

Rețetă de chec marmorat și glazurat cu ciocolată

Pentru rețeta de azi aluatul pentru chec este cel clasic, doar se combină cu cacao. Ca și arome folosim pentru partea cu cacao romul, iar pentru partea simplă vanilia. Dar poate folosi fiecare aroma preferată. Noi optăm, cel mai des, pentru rom la blaturile cu cacao sau cu ciocolată. Iar la blaturile simple folosim vanilia sau lămâia.

Găsiți pe blog mai multe rețete de chec, simple sau mai complexe, de unde vă puteți inspira. Doar trebuie să tastați cuvântul ”chec” în caseta de căutare, pentru a le descoperi.

Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului! 

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Foto credit

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de chec marmorat și glazurat cu ciocolată.

Chec marmorat și glazurat cu ciocolată, secționat, alături de un ceainic

Gătește Chec marmorat și glazurat cu ciocolată

Timp de preparare

40

Nivel

mediu

Porții

20

Porție de Chec marmorat și glazurat cu ciocolată

Ingrediente

  • Pentru blat de chec în formă rotundă cu diametrul de 28 cm:
  • 6 ouă medii
  • 150 gr zahăr
  • 150 ml ulei
  • 250 gr făină
  • 25 gr cacao
  • 1 praf sare
  • 2 lingurițe esență de rom
  • 2 lingurițe esență de vanilie
  • Pentru glazura de ciocolată:
  • 100 gr ciocolată amăruie
  • 75 ml frișcă lichidă, îndulcită
  • 25 gr unt

Mod de preparare

Pentru aluatul de chec, separăm albușurile de gălbenușuri și presărăm puțină sare peste albușuri. Introducem mixerul în ele și le mixăm până când devin spumoase și cristaline. Apoi adăugăm, treptat, zahărul mixând în continuare până când obținem o bezea fermă.

Adăugăm gălbenușurile, unul câte unul, amestecând ușor cu o spatulă, fără a mai folosi mixerul. Apoi, adăugăm treptat uleiul și încorporăm în compoziție 225 gr de făina, adăugată tot treptat.

Împărțim compoziția în două părți egale. într-o parte adăugăm cacaua și esența de rom, iar în cealaltă adăugăm restul de făină și esența de vanilie.

Tapetăm forma de copt cu hârtie pergament și începem să punem în mijlocul eu câte două linguri de aluat simplu și două linguri de aluat cu cacao, deasupra și tot așa până se epuizează cele două tipuri de aluat.

Dăm forma cu chec la cuptor pentru 35-40 de minute la 180 de grade, sau până când checul trece testul cu scobitoarea.

Lăsăm checul marmorat să se răcească în forma de copt, apoi îl transferăm pe un grătar de răcire, sau pe un platou.

Preparăm glazura de ciocolată în cel mai simplu mod. Punem frișca la încălzit și adăugăm ciocolata ruptă în ea. Stingem focul și amestecăm intens până se topește ciocolata și se omogenizează compoziția. O lăsăm să se tempereze câteva minute, apoi o întindem uniform deasupra checului marmorat.

Lăsăm glazura să devină mai fermă înainte de a porționa checul și a-l savura cu poftă, alături de cei dragi.

Spor și poftă bună!