Rețete de post

Chiftele de cartofi cu nuci și alune

Pentru una dintre gustările din zilele de post avem o rețetă interesantă de chiftele de cartofi cu nuci și alune. Combinația de ingrediente este și gustoasă, și sănătoasă, dar oferă și sățietate pentru o perioadă mai lungă de timp.

Cartofii sunt printre cele mai populare alimente pentru o mâncare consistentă. Sunt foarte accesibili, îi găsim pe tarabele piețelor pe tot parcursul anului. Îi putem găti în diferite feluri și pot fi incluși în absolut toate categoriile de rețete culinare. Sunt foarte versatili pentru că îi putem combina cu multe alte ingrediente pentru gust și consistență.

O altă rețetă interesantă de chiftele de post de pe blog este cea de chiftele de cartofi cu legume mexicane. Sunt foarte gustoase și în această variantă, sunt consistente și se prepară rapid. Legumele mexicane, congelate, sunt foarte la îndemână pentru diferite preparate. În perioadele de post și nu numai, apelăm cu succes la ele.

Și vă mai recomand rețeta de chiftele de linte și ciuperci. Și acestea sunt foarte gustoase și hrănitoare, necesită doar câteva ingrediente și sunt perfecte pentru perioadele de post.

Ce ingrediente conține rețeta de chiftele de cartofi cu nuci și alune

Pe lângă ingredientele menționate în titlul rețetei, mai avem nevoie și de o ceapă, ulei pentru călirea acesteia, sare și piper, dar și de ierburi uscate și ierburi proaspete.

Dar bineînțeles, fiecare poate personaliza rețeta după propriul gust. Chiftelele le vom prepara la cuptor pentru a nu le îmbiba cu grăsime.

Sunt delicioase, mai ales servite cu salată proaspătă, cu sosuri de post sau cum le preferă fiecare.

Atunci când dorim să ținem post, chiar putem crea diferite combinații de ingrediente pentru a ne satisface gusturile.

O combinație interesantă de ingrediente o puteți descoperi și la rețeta de chiftele de spanac cu broccoli și cartofi.

Dar găsiți pe blog mai multe astfel de rețete, de unde vă puteți inspira.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de chiftele de cartofi cu nuci și alune.

Cinci chiftele de cartofi cu nuci și alune într-o tigaie

Gătește Chiftele de cartofi cu nuci și alune

Timp de preparare

30 min

Nivel

mediu

Porții

12

Chiftele de cartofi cu nuci și alune pe o farfurie albă, alături de salată de legume și un bol cu sos de maioneză de post

Ingrediente

  • 3 cartofi albi de mărime medie
  • 1 ceapă
  • 2 linguri de ulei
  • 200 gr nuci și alune
  • 200 gr pesmet
  • 1 linguriță de ierburi uscate( cimbru, busuioc și rozmarin)
  • 4-5 fire de pătrunjel verde
  • sare și piper după gust
  • puțină făină.

 

Mod de preparare

Mai întâi vom fierbe cartofii în coajă, apoi îi vom curăța și pasa.

Ceapa o tocăm și o călim în ulei, presărată cu sare. Apoi o amestecăm cu cartofii pasați, împreună cu uleiul din tigaie.

Măcinăm nucile și alunele și le adăugăm și pe acestea în compoziția de cartofi cu ceapă călită. Adăugăm pătrunjel verde, tocat și ierburi uscate, apoi potrivim consistența compoziției pentru chiftele cu pesmet.

Modelăm chiftelele sub formă sferică, apoi le aplatizăm ușor și le trecem prin făină pentru a nu se lipi. Le așezăm în tavă, pe hârtie de copt și le dăm la cuptor.

Coacem delicioasele chiftele de cartofi cu nuci și alune la 200 de grade Celsius până când se rumenesc frumos. Nu exagerăm cu coacerea acestora, pentru că ingredientele folosite sunt deja preparate.

Le servim alături de diferite salate sau de sosuri. Sunt delicioase și cu o maioneză de post.

Spor și poftă bună!