Gătește Empanadas cu ton în sos de roșii
Timp de preparare
35 min
Nivel
mediu
Porții
2
Ingrediente
- Pentru 2 plăcinte:
- 500 gr de făină
- 250 gr unt cu 82% grăsime
- 1 praf de sare,
- 200 gr smântână acră cu 20% grăsime
- 1 ou pentru uns aluatul
- Pentru umplut:
- 650 gr ton în ulei de măsline
- 1 ceapă
- 250 gr roșii cherry
- 2 căței de usturoi
- sare și piper
- busuioc și oregano, uscate
Mod de preparare
Pentru a prepara aluatul de empanadas punem făina într-un bol și o amestecăm cu sarea. Adăugăm untul rece tăiat în cuburi și îl amestecăm cu făina până când obținem niște firimituri. Apoi adăugăm smântâna și omogenizăm aluatul.
Aluatul astfel format îl împachetăm în folie și îl punem la rece pentru 30-40 de minute.
Între timp, pregătim ingredientele pentru umplutură.
Scurgem tonul de ulei și punem uleiul într-o tigaie, la încins. Adăugăm ceapa tocată și usturoiul și când acestea se pătrund, adăugăm roșiile decojite și tocate mărunt.
Lăsăm sosul de roșii să fiarbă până când scade sub jumătate din cantitatea inițială. Îl asezonăm cu sare, piper, oregano și busuioc. Stingem focul, lăsăm sosul să se tempereze și îl amestecăm cu tonul scurs.
Împărțim aluatul în patru și formăm două plăcinte rotunde pe care le umplem cu ton în sos de roșii. Modelăm frumos plăcintele după propria imaginație, le ungem cu ou la suprafață și le coacem pentru 30-35 de minute la 180 de grade Celsius, în cuptorul încălzit în prealabil.
Le lăsăm să se tempereze, apoi le putem secționa.
COMENTARII