Deserturi de post

Gogoși de post împletite, simple și delicioase

Pentru că gogoșile sunt printre cele mai îndrăgite deserturi și pentru că suntem în post, avem pentru voi o rețetă de gogoși de post împletite, simple și delicioase.

Foarte mare succes au avut gogoșile împletite prezentate pe blog anterior și a sosit timpul să le repetăm și în varianta de post.

Poate nu sunt atât de pufoase precum cele preparate cu ouă în aluat, dar sunt absolut delicioase.

Vedeți aici și rețeta clasică a gogoșilor împletite.

Chiar dacă modelarea gogoșilor necesită mai mult timp de stat în bucătărie, rezultatul final merită efortul și timpul alocat. Aspectul lor spectaculos este chiar cuceritor.

Mai găsiți pe blog și varianta clasică a gogoșilor de post, simple, dar foarte aromate. Sun aromate cu lămâie și portocală, dar și cu vanilie. Dar bineînțeles că aromele le poate alege fiecare după preferințe. Vanilia este cea mai potrivită pentru aluatul de gogoși. Iar pentru decor, se poate folosi zahărul pudră cu aromă de vanilie.

Ce ingrediente conține rețeta de gogoși de post împletite

Aluatul pentru gogoșile de post se prepară în cel mai simplu mod, din ingrediente clasice: făină, apă, drojdie, zahăr și sare. Apa se poate înlocui și cu diferite băuturi vegetale, pentru un plus de gust.

Însă rețetele clasice, așa cum le preparau bunicile conțineau apă plată, ușor încălzită.

Se poate folosi și apa minerală carbogazoasă, pentru a obține un aluat mai aerat.

Vedeți aici și o rețetă de gogoși cu apă minerală, tot în varianta de post.

Dar găsiți pe blog și alte rețete de gogoși clasice sau de post, simple sau umplute. Le descoperiți tastând cuvântul ”gogoși” în caseta de căutare de pe blog.

Iar dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.

De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Rețete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.

Ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.

Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de gogoși de post împletite.

Două gogoși de post împletite, pe un platou alb

Gătește Gogoși de post împletite, simple și delicioase

Timp de preparare

40 min

Nivel

ușor

Porții

20

Gogoși de post împletite, într-un vas metalic, alături de o sită cu zahăr pudră

Ingrediente

  • 500 gr faină 000 + pentru masa de lucru
  • 25 gr drojdie proaspătă sau 7 gr uscată
  • 200 ml apă caldă
  • 50 gr zahăr
  • 1/2 linguriță de sare
  • ulei pentru prăjit
  • zahăr pudră cu aromă de vanilie pentru decor.

Mod de preparare

Pentru a prepara aluatul de gogoși, mai întâi cernem făina într-un bol și facem o adâncitură la mijlocul ei. Punem acolo drojdia mărunțită și zahărul. Turnăm  o ceașcă de apă caldă, în timp ce amestecăm cele două ingrediente până la diluare. Acoperim bolul și lăsăm drojdia să se activeze timp de 12-15 minute sau până când își dublează volumul.

Peste făina din vas, pe margini, presărăm sarea. Apoi începem să turnăm apă caldă peste amestecul de drojdie și zahăr, în timp ce adăugăm și făina din bol. Amestecăm intens până când se omogenizează aluatul și devine compact și nelipicios. Acoperim din nou bolul și lăsăm aluatul la dospit timp de o oră.

După ce aluatul s-a dospit, îl scoatem pe masa presărată cu făină. Îl mai frământăm puțin apoi îl întindem într-o foaie dreptunghiulară de 20 x40 cm. Îl secționăm în 20 de fâșii, pe lungime. Din fiecare fâșie formăm un șnur de  38-40 cm, trăgând ușor de aluat. Apoi împletim fiecare șnur în două și lipim bine capetele ungându-le cu apă rece și presându-le.

Apoi le prăjim în baie de ulei încins până când se rumenesc frumos pe toate părțile. Le scoatem și le pudrăm fierbinți cu zahăr pudră vanilat.

Sunt absolut delicioase, chiar merită tot timpul alocat!

Spor și poftă bună!