Gătește Mini Pavlova cu mousse de căpșuni. Delicatețe crocantă și aerată
Timp de preparare
75
Nivel
mediu
Porții
9

Ingrediente
- Pentru bezea:
- 3 albușuri de ou (aprox. 100 g)
- 150 g zahăr pudră
- 1 linguriță amidon de porumb
- ½ linguriță oțet de mere sau suc de lămâie
- 1 linguriță extract de vanilie.
- Pentru mousse de căpșuni:
- 200 g căpșuni proaspete
- 50 g zahăr pudră
- 200 ml smântână lichidă pentru frișcă (min. 30% grăsime)
- 5 g gelatină (1 foaie sau ½ plic)
- 2 linguri apă rece.
- Pentru decor:
- Căpșuni proaspete
- Frunze de mentă
- Zahăr pudră pentru presărat.
Mod de preparare
Pregătirea bezelelor.
Preîncălzește cuptorul la 110°C și tapetează o tavă cu hârtie de copt.
Bate albușurile spumă cu un praf de sare, apoi adaugă treptat zahărul pudră, mixând până când bezeaua devine lucioasă și fermă.
Adaugă amidonul, oțetul și vanilia, amestecând ușor cu o spatulă.
Formează cu ajutorul unei linguri sau a unui poș 6 discuri rotunde de bezea pe tava pregătită, creând o adâncitură în mijloc pentru mousse.
Coace timp de 1 oră și 15 minute, apoi lasă bezelele să se răcească complet în cuptor, cu ușa întredeschisă.
Pregătirea mousse-ului de căpșuni.
Hidratează gelatina în 2 linguri de apă rece timp de 5-10 minute. Pasează căpșunile cu zahărul pudră până obții un piure fin, apoi încălzește-l ușor (fără să fiarbă) și dizolvă gelatina în el. Lasă să se răcească.
Bate smântâna rece până obții o frișcă aerată, apoi încorporează ușor piureul de căpșuni răcit, folosind o spatulă.
Lasă mousse-ul la frigider pentru cel puțin 1 oră, să se întărească ușor.
Asamblare și decorare mini Pavlova cu mousse de căpșuni
Umple cavitățile bezelelor cu mousse de căpșuni, folosind un poș sau o lingură.
Decorează cu căpșuni proaspete tăiate, frunze de mentă și presară puțin zahăr pudră pentru un efect elegant.
Servește imediat sau păstrează la frigider până în momentul servirii.
Spor și poftă bună!
COMENTARII