Gătește Muffins cu pere și scorțișoară. Desert pufos și parfumat
Timp de preparare
25 min
Nivel
mediu
Porții
20

Ingrediente
- 2 ouă mari
- 100 g zahăr brun (sau alb, dacă preferi)
- 80 ml ulei vegetal (sau unt topit)
- 120 ml lapte (sau iaurt)
- 200 g făină
- 1 plic praf de copt (10 g)
- 1 linguriță rasă scorțișoară
- Un praf de sare
- 1 linguriță extract de vanilie
- 2 pere medii, bine coapte (curățate și tăiate cubulețe).
Mod de preparare
Pentru pregătirea compoziției, într-un bol mare, bate ouăle cu zahărul brun până se formează o spumă ușor cremoasă. Adaugă uleiul, apoi laptele și vanilia. Amestecă ușor.
În alt vas, amestecă făina cu praful de copt, scorțișoara și sarea.
Încorporează treptat ingredientele uscate peste cele lichide, amestecând doar până se omogenizează. Aluatul trebuie să fie moale și ușor dens, nu lichid.
Adaugă cubulețele de pere și, dacă dorești, nuci sau fulgi de migdale.
Toarnă compoziția în forme de muffins (tapetate cu hârtie sau unse cu unt). Umple ¾ din volum.
Coace în cuptorul preîncălzit la 180°C (căldură sus-jos) timp de 20–25 de minute, până devin aurii și trec testul scobitorii.
Scoate-le pe un grătar și lasă-le să se răcească ușor.
Poți presăra deasupra puțin zahăr pudră vanilat sau un amestec de zahăr brun cu scorțișoară, pentru un aspect rustic și un plus de aromă.
Dacă dorești o notă mai elegantă, poți adăuga o glazură simplu de vanilie (din zahăr pudră cu câteva picături de lapte).
Spor și poftă bună!
COMENTARII