Chifteluțe / Carne tocată
Musaca din piure de cartofi cu carne și ouă de prepeliță
Rețetele de musaca de cartofi sunt foarte frecvente în bucătăriile noastre. Iar dacă diversificăm puțin ingredientele, obținem gusturi diferite și le putem pregăti cât de des dorim fără să ni se reproșeze: „Iar musaca?” :)))) De data aceasta am preparat o delicioasă rețetă de Musaca din piure de cartofi cu carne și ouă de prepeliță și a avut mare succes.
- Mai găsiți pe blog și Rețeta clasică de Musaca de cartofi.
Ingrediente
- Pentru piureul de cartofi:
- 750 g cartofi albi
- sare după gust
- 100 g unt
- apă cât să fie acoperiți
- 120 ml lapte fierbinte
- 1/2 legătură pătrunjel verde
- câteva frunze de busuioc
- Pentru umplutura de carne:
- 500 g carne tocată(vită+porc)
- 1 ceapă
- 3 căței de usturoi
- 1 morcov
- 1 lingură dulceață de ardei iuți
- Sare și piper
- Cimbru și măghiran, câte ½ linguriță
- ½ linguriță boia de ardei afumată
- 1/2 legătură pătrunjel verde
- 2 linguri ulei
- 150 g pastă de roșii
- Pentru deasupra:
- 100 g cașcaval
- 8 ouă de prepeliță
Mod de preparare
Preparăm piureul de cartofi.
Curățăm cartofii, îî spălăm și îi tăiem în cuburi. Îi fierbem în apă cu sare, până încep să se paseze.
Îi scurgem de apă, îi pasăm împreună cu untul și potrivim consistența piureului cu lapte fierbinte.
Adăugăm pătrunjelul verde, tocat și frunzele de busuioc rupte.
Cât timp fierb cartofii, preparăm umplutura de carne tocată.
Curățăm ceapa, usturoiul și morcovul, le tocăm mărunt și le punem la călit în ulei încins. Le mai stropim cu apă când încep să-și schimbe culoarea, apoi, adăugăm carnea tocată și amestecăm intens pentru omogenizare.
Adăugăm sare, piper, cimbru, măghiran și boia de ardei afumată. Când carnea este bine pătrunsă, adăugăm pasta de roșii și dulceața de ardei iuți( vedeți AICI REȚETA).
După stingerea focului, adăugăm și pătrunjelul tocat.
Asamblăm și dăm la cuptor delicioasa musaca din piure de cartofi cu carne și ouă de prepeliță
Intr-un vas de yena, uns cu unt, punem jumătate din piureul de cartofi.
Adăugăm tot amestecul de carne și legume, apoi restul de piure.
Facem niște adâncituri în piureul de cartofi și punem acolo ouăle de prepeliță.
Răzuim cașcaval deasupra și dăm musacaua la cuptorul încins, la 175 de grade, pentru 10-12 minute, sau până când cașcavalul se topește iar ouăle se prepară, rămânând totuși gălbenușurile moi.
Trebuie avută grijă cu aceste ouă, pentru că sunt mici și imediat se prepară. Unele au rămas mai moi, dar altele nu.
Este foarte gustoasă în această combinație!
Dacă îți plac mâncărurile consistente cu gust picant, te invităm să încerci rețeta chili con carne, perfectă pentru una dintre mesele principale ale zilei. Este o rețetă foarte populară în bucătăria tex-mex, adică bucătăria din Texas și cea din nordul Mexicului.
* Nu uitați că vă aștept zilnic și pe pagina de facebook a blogului cu multe rețete, idei noi și multe alte noutăți.
*De asemenea, va puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel,unde veți putea încarca fotografiile voastre cu preparate de pe blog, vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele.
[/preparare]
COMENTARII