Aperitive

Ouă umplute cu avocado și somon afumat

 Aceste ouă umplute cu avocado și somon afumat fac parte din acea categorie de preparate care par sofisticate la prima vedere, dar care se bazează, de fapt, pe ingrediente curate, bine alese, și pe un echilibru fin între texturi și arome. Le întâlnești adesea pe mesele festive, la brunch-uri elegante sau la aperitivele reci de sărbătoare.

Au un aspect proaspăt, modern și foarte apetisant. Sunt potrivite și pentru mesele de sărbătoare. Pot fi preparate și pentru un mic dejun mai special. Dr merg bine și pentru un brunch de weekend, când vrei să îți răsfeți familia cu ceva diferit.

Tot din categoria ouălor umplute mai poți încerca și rețeta de ouă umplute cu cremă din sfeclă roșie cu hrean și nuci. Combinația de ingrediente este absolut delicioasă și hrănitoare.

Interesante sunt și ouăle umplute cu ton – descoperă aici rețeta.

Despre rețeta de ouă umplute cu avocado și somon afumat

Combinația de ou fiert tare, cremă fină de avocado și somon afumat este una extrem de reușită. Albușul, ferm și delicat, oferă suportul perfect pentru o umplutură catifelată, ușor onctuoasă, în care avocado aduce cremozitate și o notă vegetală discretă. Somonul afumat completează totul cu gustul său sărat și ușor afumat. Acesta desăvârșește gustul preparatului și-l transformă dintr-un simplu aperitiv într-un preparat memorabil.

Lămâia și mărarul nu sunt doar elemente decorative, ci accente care adîncesc gustul și aduc prospețime.

Aceste ouă umplute sunt ideale atunci când vrei ceva rapid, dar cu impact vizual și gustativ. Se pregătesc din timp, se păstrează bine la rece și se așază frumos pe un platou cu frunze verzi de salată, exact ca în imagine.

Dacă mai dorești și alte rețete pentru umplerea ouălor fierte, dar mai deosebite, încearcă și varianta cu salată de cartofi. Iar mai jos îți oferim lista de ingrediente și pașii necesari rețetei de ouă umplute cu avocado și somon afumat.

Ouă umplute cu cremă de avocado și somon afumat, decorate cu mărar și așezate pe frunze de salată verde

Gătește Ouă umplute cu avocado și somon afumat

Timp de preparare

30 min

Nivel

mediu

Porții

12

Ouă umplute cu avocado și somon afumat, decorate cu mărar și așezate pe frunze de salată verde

Ingrediente

  • 6 ouă mari
  • 1 avocado bine copt
  • 100 g somon afumat
  • 1 lingură suc de lămâie
  • 1 lingură maioneză (opțional, pentru extra cremozitate)
  • sare după gust
  • piper proaspăt măcinat după gust
  • 1–2 linguri mărar verde tocat fin
  • frunze de salată verde pentru servire
  • felii subțiri de lămâie pentru decor.

Mod de preparare

Pune ouăle la fiert în apă rece cu un praf de sare și fierbe-le tare, aproximativ 9–10 minute din momentul în care apa începe să clocotească. Răcește-le imediat în apă rece, curăță-le de coajă și taie-le pe jumătate, pe lungime.

Scoate cu grijă gălbenușurile și pune-le într-un bol. Curăță avocado, îndepărtează sâmburele și adaugă pulpa peste gălbenușuri. Pasează totul cu o furculiță sau cu un blender mic, până obții o cremă fină. Adaugă sucul de lămâie, sarea, piperul și, dacă dorești, maioneza. Amestecă bine și gustă, ajustând asezonarea.

Încorporează mărarul tocat fin, păstrând puțin pentru decor. Umple jumătățile de albuș cu crema de avocado, folosind o linguriță sau un poș, pentru un aspect mai elegant.

Taie somonul afumat în bucăți mici sau fâșii și așază câte o bucată deasupra fiecărui ou umplut. Decorează cu fire de mărar și felii subțiri de lămâie.

Așază ouăle pe un platou tapetat cu frunze de salată verde și păstrează-le la rece până în momentul servirii. Servește-le ca aperitiv rece, savurând contrastul dintre prospețimea avocado-ului, finețea oului și gustul intens al somonului afumat.

Spor și poftă bună!