Gătește Plăcintă dobrogeană cu brânză sărată
Timp de preparare
40 min
Porții
15
Ingrediente
- 1 pachet foi de placintă(450 gr)
- 200 gr unt cu 82% grăsime
- 600 gr brânză telemea sărată
- 400 gr brânză de vaci proaspătă
- 500 gr smântână fermentată cu 35% grăsime
- 6 ouă
Mod de preparare
Plăcinta dobrogeană cu brânză sărată se prepară foarte simplu și rapid.
Se începe cu pregătirea umpluturii. Se amestecă cele două tipuri de brânzeturi cu 3 ouă și 3 linguri de smântână.
Foile se desfac în grupuri de 4 și se ung între ele cu unt topit și răcit.
Apoi se așază compoziția de brânză peste pachetele de foi și se rulează.
Se așază rulourile în tava tapetată cu hârtie de copt. Se înțeapă cu o furculiță din loc în loc.
Se amestecă 3 ouă cu un praf de sare și restul de smântână și se toarnă compoziția rezultată deasupra rulourilor cu brânză.
Plăcinta dobrăgeană cu brânză se coace pentru 35-40 de minute la 180 de grade, în cuptorul încălzit, în prealabil.
Se lasă să se tempereze, apoi se poate porționa și servi cu poftă.
Este delicioasă atât ușor caldă, cât și rece și merge de minune cu un pahar de iaurt.
Să vă fie de folos!
COMENTARII