Pentru că se apropie zilele în care sărbătorim iubirea, Valentine’s Day și Dragobete, pregătim aceste delicioase Red Velvet Cupcakes pentru a le dărui celor dragi.
Sunt minunate, sunt delicioase și, cu siguranță, vor cuceri instant atât privirile cât și papilele gustative.
O altă rețetă pe care o puteți prepara pentru sărbătorile amintite este rețeta de papanași tradiționali. Decorați cu smântână și dulceață din fructe roșii sunt exact în ton cu specificul sărbătorilor iubirii.
Iar dacă doriți și un preparat sărat, nu doar un desert, vă propun rețeta de pancakes cu sfeclă roșie. Sunt pufoase, ușor dulci, iar servite cu un sos delicios de smântână cu hrean, merg de minune pentru un prânz rapid sau o cină ușoară.
Chiar dacă nu are culorile specifice, cu aceleași ocazii poate fi preparată și rețeta de chec cu ciocolată și inimioară albă. Inimioara o puteți colora în roșu, iar checul să-l lăsați alb, dacă doriți să respectați culorile iubirii.
Cum se prepară rețeta de Red Velvet Cupcakes sau Brioșe catifea roșie
Rețeta de brioșe cu aluat de culoarea catifelei roșii este simplă și ușor de preparat. Se prepară un aluat clasic de brioșe în care se adaugă puțin colorant roșu. Iar decorate cu o cremă albă, au exact culorile specifice sărbătorilor mai sus amintite. Crema albă este preparată din ciocolată albă cu mascarpone. Dar, pentru a ușura munca, se poate opta pentru frișcă simplă. Important este să obținem cele două culori specifice iubirii: alb și roșu.
Dacă mai doriți astfel de rețete destinate zilelor îndrăgostiților sau zilei de 1 Martie, găsiți pe blog mai multe rețete.
Și dacă vă regăsiți în gustul rețetelor de pe acest blog, vă aștept zilnic și pe pagina de facebook. Veți găsi acolo multe rețete postate, idei noi și discuții cu cei interesați.
*De asemenea, vă puteți înscrie și în grupul Retete fel de fel. Acolo veți putea încărca fotografiile voastre cu preparate încercate de pe acest blog. Vom putea discuta despre meniuri, rețete de mâncăruri și multe altele. Însă, rog insistent a se respecta regulamentul grupului!
De asemenea, ne puteți urmări și pe Instagram și pe Pinterest, cu același nume ”Rețete fel de fel”.
Urmăriți mai jos lista de ingrediente și modul de preparare pentru rețeta de Red Velvet Cupcakes sau Brioșe catifea roșie.